Antena 3 CNN Politică Ionuț Stroe spune că subiectul legii candidaturii lui Iohannis „e unul închis” pentru PNL: Inițiatorii au depus o cerere de retragere

Ionuț Stroe spune că subiectul legii candidaturii lui Iohannis „e unul închis” pentru PNL: Inițiatorii au depus o cerere de retragere

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 20:26 27 Sep 2024 Modificat la 20:26 27 Sep 2024
ionut stroe
Ionuț Stroe spune că este dreptul președintelui să nu dorească să candideze. Sursă foto: Facebook/ Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a anunțat vineri că, pentru PNL, subiectul legii care i-ar fi permis lui Klaus Iohannis să candideze la Senat „este unul închis”. „Parlamentarii iniţiatori chiar au depus în această dimineaţă o cerere de retragere a amendamentului de pe agenda Parlamentului”, a subliniat Stroe.

„Este foarte bine că s-a lămurit această situaţie. Subiectul pentru noi este unul închis, în mod evident. S-a speculat foarte mult din punct de vedere politic, pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, iată declaraţiile preşedintelui lămuresc”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, după şedinţa conducerii PNL. 

Ionuţ Stroe a menţionat că „niciodată nu a negat preşedintele Nicolae Ciucă o înţelegere cu social-democraţii, în ceea ce priveşte promovarea unui demers legislativ, care să lămurească acest cadru legislativ, care practic dă un drept constituţional oricărui preşedinte, nu neapărat celui în funcţie, de a candida la parlamentare”.

Acesta spune că este dreptul președintelui să nu dorească să candideze. 

„Nu are legătură cu demersul nostru legislativ, pe care, încă o dată vă spun, îl considerăm încheiat. De altfel, parlamentarii iniţiatori chiar au depus în această dimineaţă o cerere de retragere a amendamentului de pe agenda Parlamentului”, a spus Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a explicat că amendamentul a fost retras pentru a evita speculațiile politice și interpretările conform cărora modificarea legislației, care ar acorda dreptul constituțional oricărui președinte în funcție să candideze atunci când alegerile coincid, ar trebui eliminată.

„Eu cred că agenda, în momentul de faţă, este cât se poate de lămurită”, a subliniat Stroe. 

 
„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”, a anunțat președintele României.

×
x close