Antena 3 CNN Politică Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, președinte în partid

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, președinte în partid

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 00:05 09 Iul 2016 Modificat la 00:05 09 Iul 2016
stroe agp.jpg
Foto: Agerpres

Deputatul Ionuţ Stroe a fost desemnat, vineri seara, în cadrul Comitetului Judeţean Executiv al PNL Dolj, preşedinte interimar al filialei Craiova, în locul lui Ştefan Stoica care deţinea această funcţie de circa o lună de zile. 

Preşedintele PNL Dolj, Nicolae Giugea, a declarat că, potrivit unei negocieri la nivelul central al partidului, preşedintele filialei Craiova trebuie să fie unul dintre reprezentanţii ”vechiului PNL”, în condiţiile în care preşedintele organizaţiei judeţene provine de la ”fostul PDL”. 

"A fost o negociere la nivel central în momentul în care s-a desemnat preşedinte unic al organizaţiei judeţene PNL, potrivit căreia preşedintele PNL Craiova trebuie să fie un reprezentat al vechiului PNL. Iar colegii liberali de la vechiul PNL Dolj l-au desemnat pe Ionuţ Stroe pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PNL Craiova", a afirmat Nicolae Giugea. 

Ştefan Stoica, care era prim-vicepreşedinte al PNL Dolj, a fost desemnat vineri seara şi prim-vicepreşedinte al filialei Craiova. Stoica a fost desemnat pe 10 iunie preşedinte interimar al PNL Craiova după ce Pavel Badea şi-a dat demisia din această funcţie în urma rezultatului de 12,7% obţinut în calitate de candidat al partidului pentru Primăria Craiova. 

Surse liberale au declarat, pentru Agerpres, că mai mulţi primari liberali s-au declarat nemulţumiţi de schimbările la nivelul conducerii PNL Craiova, afirmând că nu numai Pavel Badea trebuie să răspundă pentru rezultatul slab la alegerile locale. De asemenea, primarii au solicitat cel puţin un loc eligibil pe lista partidului la alegerile parlamentare pentru ca unul dintre ei să poată susţine în Parlament iniţiative pentru rezolvarea problemelor administraţiei locale.

×
Etichete: Craiova
x close