Antena 3 CNN Politică Ionuț Stroe (PNL): ”Nu construim această guvernare proiectând interesele politice”

Ionuț Stroe (PNL): ”Nu construim această guvernare proiectând interesele politice”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 22:09 19 Mai 2023 Modificat la 22:09 19 Mai 2023
ionut stroe pnl psd udmr guvernare
Ionuț Stroe (PNL): ”Nu construim această guvernare proiectând interesele politice” Sursa foto: Hepta

Ionuț Stroe susține că ”toate cele trei partide au argumente mult mai importante decât aceste funcții sau poziții, să continue această guvernare”, într-un interviu pentru RFI.

”Stabilitatea acestei țări, mai ales în contextul acesta socio-economic și de securitate, extrem de complicat, este mult deasupra oricărui interes politic.

Dacă am spus că ne dorim un Cabinet mai puțin numeros, dacă am spus că ne dorim contunuitate, dacă am spus că suntem obligați să asigurăm stabilitatea acestei țări, eu cred că concesiile acestea pe care toate partidele trebuie să le facă, nu sunt prea mari.

Să știți că s-au sacrificat multe pentru această guvernare, și PNL și PSD și UDMR, dacă este cazul. Cel puțin de când s-a făcut această guvernare, interesul politic a căzut în plan secund. Niciodată noi, liberalii, nu am condiționat această guvernare de anumite portofolii sau anumite poziții. Ba mai mult decât atât, chiar de membrii noștri, de multe ori am fost acuzați, știți bine, că cedăm mult prea ușor. Lucrurile acestea le-am făcut tocmai pentru a avea o guvernare coerentă și pentru a avea stabilitate. Așa că nu văd de ce s-ar modifica lucrurile de acum înainte”, a declarat Ionuț Stroe.

Citește și: Ionuţ Stroe (PNL): "Negocierile nu sunt blocate, PNL nu îşi doreşte vreun minister de la UDMR"

Întrebat dacă la negocieri s-a luat în calcul și guvernarea fără UDMR, acesta a răspuns: ”Este, să știți, un scenariu mult prea teoretic în momentul de față. Aș evita să comentez situația asta pentru că deocamdată nu ne găsim în această situație. Avem UDMR la masa discuțiilor și vom vedea ulterior”.

Cu toate că anul viitor vor fi alegerile, iar UDMR ar putea înclina din nou balanța în favoarea unui partid sau a altuia pentru formarea unei majorități parlamentare, Ionuț Stroe susține că ”nu construiesc această guvernare proiectând interesele politice”.

”Nu există niciun fel de legătură între ce ar putea să aducă UDMR, din punct de vedere electoral la anul, unui partid sau celuilalt și ce se întâmplă în momentul de față. Mai presus de orice fel de calcul sau ostilizare, care ar putea să fie dăunătoare interesului politic, eu cred că cel mai important lucru este asigurarea guvernării acestei țări. Așa că nu cred că putem lua în considerare o eventuală ieșire a UDMR de la guvernare pentru că, așa cum v-am spus, îi așteptăm la masa discuțiilor în continuare”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

 

×
Etichete: ionut stroe
x close