Antena 3 CNN Politică Ionuţ Stroe (PNL): „Nu există la acest moment niciun fel de taxă nouă care să fie introdusă”

Ionuţ Stroe (PNL): „Nu există la acest moment niciun fel de taxă nouă care să fie introdusă”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:03 30 Iul 2024 Modificat la 20:03 30 Iul 2024
ionut stroe pnl
Ionuţ Stroe. Sursa foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că nu există această creştere de taxe, nici măcar pe agenda de lucru a coaliţiei.

„Nu există această creştere de taxe apărută pe surse, nu există nici măcar pe agenda de lucru a coaliţiei. Eventualele taxe sau avalanşe de taxe şi impozitări progresive cu siguranţă ar putea să subrejească stabilitatea.

Până la urmă, predictibilitatea economică este foarte greu de atins, uitaţi-vă cât de greu este să controlăm inflaţia, de exemplu”, a declarat la Prima News purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe a precizat că „ştirile referitoare la noi taxe sau atacuri la adresa economiei îţi distrug orice fel de stabilitate şi nu fac bine”.

„Nu există la acest moment niciun fel de taxă nouă care să fie introdusă, cum la fel, diminunarea taxelor, chiar dacă în teorie nu îţi aduce tot timpul venituri mai mari, în România ultimilor 35 de ani, realitatea a fost că diminuarea taxelor a generat încasări mai mari.

Nu există în momentul de faţă nicio şansă să se modifice cota unică fără să fie precedată de discuţia cu societatea şi mediul economic. Cred că am trecut de vremurile în care Guvernul era un fel de Eurobingo economic în care zilnic apărarea surprize”, a completat Ionuț Stroe.

Ciolacu dă asigurări că Guvernul nu pregătește creșteri de taxe

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, că nu există niciun pachet de măsuri fiscale care să fi fost discutat în Guvern sau în Coaliţie şi care ar presupune creşteri de taxe.

„Exclud categoric toate speculaţiile potrivit cărora Guvernul ar pregăti creşteri de taxe. Exclus! Nu există niciun pachet cu astfel măsuri fiscale care să fi fost discutat în Guvern sau în Coaliţie! Din acest motiv, le-am cerut miniştrilor să nu mai avanseze nicio propunere fiscală în Guvern fără o consultare prealabilă cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Totodată, premierul le-a cerut miniştrilor să fie „mai atenţi la comunicarea pe acest subiect”.

×
x close