Antena 3 CNN Politică Ionuţ Stroe (PNL): "Impozitarea progresivă este o iluzie. Este un sistem extrem de complicat"

Ionuţ Stroe (PNL): "Impozitarea progresivă este o iluzie. Este un sistem extrem de complicat"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 12:39 03 Mai 2023 Modificat la 12:41 03 Mai 2023
ionut stroe
Ionuţ Stroe (PNL): "Impozitarea progresivă este o iluzie. Este un sistem extrem de complicat" Sursa foto: Hepta | SportPictures / Razvan Pasarica

"Nu se pune problema renunțării la cota unică, pentru că PNL este cel care a introdus-o și care o susține în continuare. Cota unică, este foarte bine să ne aducem aminte, mai ales acum, a fost un instrument și este în continuare care a funcționat, a funcționat în realitate, în economie, acolo unde contează. Este cea mai prietenoasă formulă fiscală, dacă putem să spunem așa, atât pentru cetățeni, cât și pentru firme. Colectarea unei cote mai mici și unice la nivel de economie a adus mult mai mulți bani la buget decât această impozitare progresivă, care văd că se regăsește din ce în ce mai des în discursul PSD", a declarat Ionuţ Stroe în cadrul unui interviu pentru RFI.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că impozitarea progresivă este "o iluzie".

"Acuma, dacă vreți o părere sinceră și personală, această impozitare progresivă este o iluzie. Este un sistem de impozitare extrem de complicat, sună bine doar în teorie, îți creează probabil iluzia că vei colecta mai mulți bani la bugetul de stat, dar atenție, țările care au ajuns, apropo de comparațiile astea care se fac în plan public, țările care au ajuns la acest nivel de dezvoltare economică foarte bun au capacitatea să aplice așa ceva, doar acelea", a precizat Ionuţ Stroe.

Citeşte şi: "Nu se taie! Nu se majorează!" | Marcel Ciolacu, anunț despre salarii și taxe în exclusivitate la Antena 3 CNN | A promis să se lupte pentru a elimina cota unică

Ionuţ Stroe a mai explicat că, în prezent, cota unică de impozitare are rezultate foarte clare.

"Și mai este un lucru, am promis că nu aducem taxe și impozite noi. Este un lucru pe care l-am asumat atât noi, liberalii, cât și social-democrații. Și spre deosebire de alte idei abstracte, fără niciun fel de fundamentare, care sunt propuse doar la nivel public, cota unică a avut rezultate foarte clare și încă are.

Primul este legat de această simplificare a birocrației fiscale și evident încurajarea oamenilor de a face noi investiții și tot acest angrenaj care a fost pus în mișcare de această cotă unică și mică. Cel de-al doilea și foarte important, pentru că eu cred că de aici pornește toată discuția, este faptul că această conformare fiscală a cât mai multora a adus mult mai mulți bani la buget.

Este foarte ușor să crești im.pozitele la nivelul celor care produc foarte mult crezând că în felul acesta vei colecta bani mai mulți la buget. Speranța aceasta este falsă, vă spun sincer, pentru că practica ne-a arătat că, dimpotrivă, mai multe venituri ar putea fi ascunse, în condițiile în care crești taxarea.

Și în prezent, această cotă unică aduce bani și taxe mici de la mult mai mulți contribuabili. Așa că, eu cred că deocamdată discuția despre renunțarea la cota unică nu este una decât la nivel public, în niciun caz schimbarea programului de guvernare", a explicat Ionuţ Stroe.

Totodată, Stroe a mai declarat că, din perspectiva PNL, coa unică de impozitare nu este negociabilă.

"Dacă într-adevăr îți dorești a avea o cotă progresivă, în primul rând trebuie să atingi un nivel economic suficient de ridicat astfel încât să existe contribuții mai mari din partea celor care în momentul de față sunt taxați. Doi la mână, trebuie să informatizezi, să digitalizezi tot acest sistem de colectare pentru că, din păcate, chiar dacă există un Jalon în PNRR și bani acolo, nu s-a început acest sistem de digitalizare, pentru că acesta ar ajuta enorm în evidențierea contribuțiilor și colectarea lor.

Și în al treilea rând, trebuie, într-adevăr, să ai o analiză. Este ușor, foarte ușor să lansezi mesaje cu un anume iz electoral, care sună bine pentru electoratul de stânga, dar trebuie să vii cu o analiză substanțială aspra modului în care vei îmbunătății colectarea, adică bugetul de stat. (…) Înainte de a comunica public aceste lucruri, nu pune carul înaintea boilor și spune, vom introduce cota progresivă.

La fel, dacă tot vrei să introduce această cotă progresivă, vino și explică ce înseamnă acest lucru privind taxarea muncii, vino și explică public acest lucru în ceea ce privește impozitarea capitalului, vino și explică public cum va infuența contribuțiile, pe care toți le plătim.

Noi credem, și vă spunem sincer, pentru că cu asta cred că o să lămurim această discuție, cota unică de impozitare a adus mult mai mulți bani la buget, a generat bunăstare și a consolidate oarecum zona de mijloc, clasa de mijloc, decât o cotă progresivă cu taxare mai mare care, practic, ar putea să ascundă eventualele venituri sau mai rău, să nu fie plătite, fiind prea mari", a mai declarat Ionuţ Stroe.

×
x close