Cu toate acestea, el vede o asemenea asociere în anumite condiţii, urmând a fi respectate o parte din prevederile programului de guvernare al social-democraţilor. Pe de altă parte, liderul spiritual al social-democraţilor aprecia că o eventuală alianţă a formaţiunii sale cu PD-L nu ar fi viabilă.
?Cu PD-L în niciun caz nu ne putem alia pentru că o alianţă cu PD-L este imposibilă. Singura alianţă după alegeri poate fi cu PNL, dar condiţionat", a declarat, Ion Iliescu, vitat de Amos News.
Ion Iliescu are un ideal îndrăzneţ pentru oamenii săi şi îi sfătuieşte ca, pentru a obţine cel puţin 40 de procente la aceste alegeri, ?să evite opulenţa în această campanie? şi "să se concentreze asupra contactului direct cu oamenii. Fiind vot uninominal, electoratul trebuie să îi cunoască pe cei care candidează. Sigur că sunt importante şi afişele de campanie, dar trebuie să se evite opulenţa în această campanie. Trebuie mers la alegători şi trebuie discutat cu ei. Un alt sfat pentru candidaţi este acela de a se concentra asupra electoratului fidel al PSD, care ştim cu toţii care este, chiar dacă în ultima vreme o parte din aceşti alegători au fost dezamăgiţi", a explicat Iliescu.
Şi în această campanie, fostul preşedinte va acţiona ca locomotivă, dar nu pentru tot partidul, ci individual, pentru unii candidaţi, deoarece a primit ?multe solicitări, şi din judeţe, şi din capitală?.
Antena3.ro