Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu le-a transmis reprezentanţilor PSD printr-un mesaj video înregistrat faptul că îi pare rău că nu poate fi fizic prezent la lucrările Consiliului Naţional, dar că a întocmit un "text de intervenţie", care apoi a fost prezentat de Ionuţ Vulpescu, conform Mediafax.
Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea i-a anunţat pe delegaţii la Consiliul Naţional al PSD că urmau să vizioneze un mesaj înregistrat din partea preşedintelui de onoare Ion Iliescu care nu a pututu participa la reuniune, din cauza unor mici probleme de sănătate.
"Urmează un mesaj înregistrat din partea domnului preşedinte Ion Iliescu, care, din câteva mici probleme de sănătate, n-a putut să fie prezent la întâlniri, aici. Dar chiar dacă nu a fost prezent, n-a putut rata această ocazie să ne transmită sfaturile dumnealui", a precizat Dragnea.
În înregistrarea video pe care au urmărit-o social-democraţii, Ion Iliescu a spus că lucrările Consiliului Naţional al PSD constituie "în sine un eveniment politic", PSD având "principala răspundere a acestei guvernări", ca partid fiind responsabil în faţa ţării. El a mai arătat că dezbaterile Consiliului Naţional "sunt foarte importante pentru orientarea vieţii şi a activităţii de partid".
"Îmi pare rău că personal nu pot fi fizic prezent la lucrările Consiliului, am întocmit un text de intervenţie pe care îl va prezenta domnul Ionuţ Vulpescu. Eu vă salut şi vă urez succes!", şi-a încheiat Iliescu intervenţia. Ulterior, Ionuţ Vulpescu a citit mesajul lui Iliescu.