''Acest Cabinet vine într-o perioadă nu simplă. Din punct de vedere politic lucrurile au de acum o configurare clară, dar rămân problemele economice, problemele sociale, procesarea fondurilor europene, relaţiile cu structurile europene, deci e o perioadă nu simplă şi o misiune nu uşoară pentru acest Guvern. Dar eu sper ca prin experienţa acumulată în această conlucrare politică să-şi găsească noul Cabinet echilibrul necesar şi punctele de sprijin pentru a promova o politică pe care o aşteaptă întreaga ţară'', a arătat Iliescu, potrivit Agerpres.
Potrivit fostului preşedinte, nominalizarea lui Victor Ponta în funcţia de premier a fost decizia firească a şefului statului.
''Opţiunea a fost determinată de rezultatele votului popular recent. Deci nu avea încotro să o ia preşedintele, nu avea alternativă şi întrucât cei care au câştigat alegerile cu un scor convingător au avut o unică şi comună propunere, preşedintele nu avea de ales. Deci, era de la sine înţeles că aceasta îi este opţiunea şi aceasta va fi şi decizia preşedintelui'', a spus Iliescu.