Fostul preşedinte Ion Iliescu a intervenit telefonic în cadrul emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3, şi a comentat pe marginea evenimentelor recente care i-au avut în prim-plan pe mai mulţi membri ai PSD.
„În ajun de campanie electorală, mereu se încing lucrurile, se încinge atmosfera. Deci nu e nimic deosebit faţă de alte momente similare”, consideră preşedintele de onoare al PSD.
„Factorul perturbator major a fost preşedintele Băsescu, care a turnat gaz peste foc de fiecare dată”, a adăugat Ion Iliescu, la Antena 3.
Fostul preşedinte a fost rugat să comenteze declaraţiile premierului Victor Ponta, care a lăsat de înţeles că se doreşte slăbirea PSD înaintea alegerilor europarlamentare şi a celor prezidenţiale, dar şi că Laura Codruţa Kovezi, procurorul şef al DNA, ar răspunde unor comenzi politice.
„Sunt de acord cu declaraţia făcută de domnul Ponta, în calitatea sa de preşedinte de partid şi de premier. Ceea ce a spus este realist şi pertinent”, a spus Iliescu.
„E logica bătăliei electorale. Eu sunt însă încrezător că PSD şi guvernarea au o susţinere solidă in societatea românească şi ăsta este factorul determinant în alegerile care vin”, a mai precizat Ion Iliescu.