Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, a declarat, joi, că ideea lui Traian Băsescu de organizare a unui referendum pentru un parlament unicameral este una "periculoasă şi populistă".
"Încercarea de a submina alegerile prezidenţiale cu o altă acţiune, cu un referendum, indiferent de temă, mi se pare un pic cam suspectă şi nu înţeleg rolul şi gândul care îl animă pe domnul Băsescu în această problemă", a declarat Ion Iliescu într-o intervenţie la Antena 3.
Fostul preşedinte al României susţine că, prin această măsură, Traian Băsescu încearcă să elimine, practic, Parlamentul şi, implicit, să submineze democraţia.
"Parlamentul a fost şi este instituţia principală a democraţiei (...) E o idee care îl obsedează pe domnul Băsescu (...) Este suspectă şi periculoasă pentru democraţia României", a mai declarat acesta.
ILIESCU: IDEEA REFERENDUMULUI, PERICULOASĂ ŞI POPULISTĂIon Iliescu mai susţine că o astfel de problemă nu se rezolvă "printr-o bătaie de palme", respectiv "printr-un referendum ad-hoc".
Preşedintele Traian Băsescu a propus, joi, Parlamentului, organizarea unui referendum în ziua alegerilor pentru reducerea numărului de parlamentari şi transformarea Legislativului într-unul unicameral.
Antena3.ro