Redăm integral editorialul public pe cristoiublog.ro:
„Sâmbătă, 19 decembrie 2020, viaţa noastră politică a marcat primul mare eveniment postelectoral:
Un puci în PNL.
În mod obişnuit, puciurile au loc în partidele care trec în Opoziţie după alegeri.
Puciul de sâmbătă s-a petrecut într-un partid care a rămas la Guvernare după alegeri.
Pentru a înţelege un astfel de eveniment, Istoricul clipei, ca şi Istoricul de altfel, trebuie să stabilească mai multe elemente:
Contextul, derularea faptelor, explicarea rezultatului, consecinţe.
Contextul:
PNL a obţinut un scor incredibil de prost la alegerile din 6 decembrie 2020. Cu doar 25% dintr-un procentaj de participare slabă, cea mai slabă din postdecembrism, PNL s-a văzut obligat să împartă puterea nu numai cu USRPLUS, beneficiara unui procentaj de 15%, dar şi cu UDMR, care a obţinut 6%. În aceste condiţii s-au dus dracului Măreţele Planuri ale lui Klaus Iohannis de resetare a României şi s-au făcut pulbere nu mai puţin Măreţele Planuri ale baronilor PNL de a pune mâna pe o ciozvârtă mult mai mare decât cea la care au ros timp de 12 luni. Din Guvernul în jurul PNL s-a ajuns la un Guvern de colaborare între trei formaţiuni: PNL, USRPLUS, UDMR.
Chiar şi în aceste condiţii, ar fi fost normal ca negocierile dintre cele trei partide, premergătoare consultărilor de la Cotroceni, să dea drept premier pe preşedintele PNL. Experienţa cu Liviu Dragnea ne-a arătat că o guvernare cu dublă comandă – premier şi şef de partid – e un dezastru. Ludovic Orban a rămas după alegeri preşedintele PNL. În aceste condiţii, doar el putea fi premierul Guvernului. Se adaugă la aceasta drept argument şi experienţa de conducere a lui Ludovic Orban, dobândită în cele 12 luni, abilităţile de om politic şi chiar ştiinţa de a lucra cu un vanitos precum Klaus Iohannis.
Un guvern cu premier PNL nu putea fi condus decît de un tip ca Ludovic Orban şi pentru că prezenţa USRPLUS în coaliţia de guvernare, o formaţiune lipsită de experienţa construcţiei, a activităţii instituţionale, meşteră la spectacole de circ de stradă sau de Parlament, cere un premier cu autoritate. Putea fi Nicolae Ciucă. Iniţiativa a eşuat. Normal ar fi fost revenirea la Ludovic Orban. Cei de la USRPLUS nu l-au vrut. Explicabil. Un Florin Cîţu e pentru ei un mâţ uşor de călcat pe coadă. Cu un Ludovic Orban ar fi fost mai greu să-şi atingă obiectivul secret:
O guvernare USRPLUS din punct de vedere practic ale cărei deconturi le va face PNL, văzut ca partid de Guvernământ prin premier.
Exclus de la funcţia de premier, Ludovic Orban s-a refugiat în cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor. O funcţie vitală pentru ca el să păstreze partidul în condiţiile în care nu e premier. Pentru aceasta Ludovic Orban a cedat masiv la negocierile cu USRPLUS. În chip surprinzător, USRPLUS s-a dovedit o negociatoare de temut. Sunt sigur că în spatele lor e o forţă care i-a încurajat şi ghidat pe parcurs. Şi oricât de ciudat ar părea, această forţă a fost Klaus Iohannis. Unul dintre instrumentele eficiente a fost capacitatea lui Dan Barna de a renunţa la funcţia de preşedinte al Camerei. La negocierile de după şedinţa BPN, Ludovic Orban a mers cu ceea ce credea el a fi un as în mânecă. Predarea funcţiei de preşedinte al Camerei lui Dan Barna în schimbul funcţiei de premier pentru el. Dan Barna i-a dat şah, renunţând uşor pentru el, în favoarea lui Ludovic Orban, dar pretinzând la schimb cele mai importante ministere pentru USRPLUS. Şi sub campania dusă de presa PLUSERISTĂ (e curios că presa de Dreapta nu e a PNL, ci a USRPLUS), baronii locali şi centrali s-au burzuluit. Nu numai că PNL a pierdut ministere grele, ajungând practic să împartă pe din două puterea cu USRPLS, dar baronii şi-au dat seama că va fi imposibil să intervină cu pile la miniştrii USRPLUS. Dacă PSD ar fi fost partener de Coaliţie, miniştrii ar fi fost mult mai dispuşi să cedeze la intervenţii. Această nemulţumire a dus la tentativa de puci.
Desfăşurarea:
Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, sprijiniţi de Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Emil Boc, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, au convocat prin sistemul de comunicare internă al partidului, aflat la dispoziţia secretarului general care e Robert Sighiartău, pentru sâmbătă, ora 19, un BPN, prin sistem video conferinţă. Evident, grupul ştia că Ludovic Orban nu va fi de acord. Ludovic Orban a contracarat trimiţând membrilor BPN că şedinţa nu e statutară. Întrerupând negocierile Ludovic Orban a sunat personal pe şefii de organizaţii din ţară că şedinţa nu e convocată de el, ci de pucişti.
Rezultatul:
Un eşec cum nu s-a mai văzut până acum al puciştilor. Că Ludovic Orban va proceda cum a procedat ştiau şi puciştii. Te-ai fi aşteptat ca ei să meargă mai departe cu acţiunea. N-a fost aşa. Un SMS trimis prin secretariatul general anunţa pe cei convocaţi că .
Iniţiatorul şi conducătorul Puciului, Rareş Bogdan a intervenit la televiziuni pentru a minimaliza importanţa puciului:
Tot el a declarat renunţarea la orice acţiune împotriva lui Ludovic Orban:
În istoria postdecembristă au mai fost puciuri în partide. Nici unul n-a eşuat atât de rapid, atât de jalnic. Puciul din PNL nu poate fi comparat, de exemplu, cu Puciul Gabrielei Firea din PSD, din 2018. Puciul din PSD a durat aproape două luni, din 7 septembrie până în 4 noiembrie. Puciştii au fost dintre lideri de frunte ai partidului, printre care un viceprim ministru şi 30 de lideri judeţeni. Aceştia au dat publicităţii o Scrisoare amplă, cu argumente temeinice, pentru ca Liviu Dragnea să demisioneze din funcţia de preşedinte. Întins pe atâta timp, Războiul a devenit un spectacol mediatic şi a fost tranşat în urma unui vot în CEx Naţional. De remarcat că Puciul din PNL nu şi-a propus debarcarea lui Ludovic Orban, ci luarea acestuia la întrebări pentru rezultatul dezastruos al negocierilor. De durat, a durat doar câteva ore.
Cauzele eşecului:
Eşecul nu poate fi pus doar pe stângăcia acţiunii. Rapiditatea cu care puciştii au dat înapoi se explică doar prin intervenţia lui Klaus Iohannis. Că e aşa ne sugerează argumentele invocate de Rareş Bogdan pentru oprirea acţiunii:
România are nevoie de un guvern stabil cât mai repede.
E argumentul lui Klaus Iohannis de a lăsa lucrurile să curgă, chiar dacă par în defavoarea lui.
De ce se poartă Klaus Iohannis astfel?
1. Evită o confruntare imediată cu Ludovic Orban. Timpul lucrează în favoarea preşedintelui.
2. USRPLUS a cerut şi a obţinut ministerele grele la îndemnul lui Klaus Iohannis. Preşedintele şi-a dat seama că resetarea României n-o poate face cu PNL, ci cu USRPLUS. De aceea îl preferă pe Florin Cîţu şi nu pe Ludovic Orban, premier.
Consecinţe:
1. Până acum dus doar în culise, Războiul din PNL a ieşit la suprafaţă. Chiar dacă eşuat, Puciul e un semnal pentru alegători, pentru celelalte partide, că în PNL Ludovic Orban e contestat de un Grup de lideri.
2. Votul la preşedinţia Camerei e secret. Câţi dintre nemulţumiţii din PNL sunt şi parlamentari? N-ar putea aceştia la secret să voteze împotriva lui Ludovic Orban? Măcar pentru ca acesta să nu câştige din primul tur.
3. PNL apare ca un partid slab, minat de lupte interne. În bătălia pentru a domina Executivul, USRPLUS va ţine cont de această slăbiciune.
4. Burzuluiala din PNL adînceşte suspiciunile USRPLUS faţă de adevăratele intenţii ale partidului de guvernare.
5. Nu avem date să susţinem că Klaus Iohannis i-a îndemnat pe pucişti sau că a ştiut de ele măcar. Cum însă puciştii sunt iohanniştii din partid, puciul contribuie major la impresia că între Klaus Iohannis şi Ludovic Orban e război.
6. Rapiditatea cu care a fost înăbuşit puciul nu trebuie să-l facă pe Ludovic Orban să se culce pe o ureche. S-ar putea ca alte puciuri, mai bine pregătite, să reuşească. Mai ales dacă le va ghida Klaus Iohannis”.
