Antena 3 CNN Politică Ion Cristoiu: "Klaus Iohannis e Stăpînul Sistemului în România de azi"

Ion Cristoiu: "Klaus Iohannis e Stăpînul Sistemului în România de azi"

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 09:45 25 Oct 2020 Modificat la 09:45 25 Oct 2020
Ion Cristoiu: "Klaus Iohannis e Stăpînul Sistemului în România de azi"

"În mai toate ţările europene Valul Doi al Pandemiei, cum îi zic unii Revenirii în forţă a Coronavirus, a creat o veritabilă stare de război, în care Autorităţile iau măsuri de restricţii tot mai aspre, cu un ochi îngrijorat şi la starea economică.

Ce se întîmplă în România?

România se pregăteşte de alegeri.

Peste tot partidele şi-au plantat panourile şi corturile permise în chip absurd doar pînă debutează campania electorală propriu-zisă. Scandalul listelor electorale a luat sfîrşit în partide, o dată cu depunerea lor la BEC Aşa cum s-a întîmplat pînă acum în postdecembrism, Şeful partidului a alcătuit lista cum a vrut el, mai ceva ca gospodina care, cînd face lista de cumpărături trebuie să ţină cont şi de starea finanţelor domestice. Membrii Guvernului, în frunte cu premierul, cutreieră ţara în lung şi-n lat în scopuri electorale. Toţi miniştrii, trecuţi pe liste, se ocupă de alegeri. De administrarea ţării nu se mai ocupă nimeni.

Aşadar în timp ce în mai toate ţările europene domneşte atmosfera de război, a celui de-al Treilea Război Mondial, în România domneşte atmosfera electorală.

Ţara se îndreaptă neabătută de nimeni şi de nimic spre alegerile din 6 decembrie 2020.

Ambiţia ca ele să fie ţinute cu orice preţ pe 6 decembrie 2020 e a lui Klaus Iohannis. Cu toate acestea, toate partidele se pregătesc de alegeri. Unele, precum PSD, jucînd la ofsaid. Îndeplinind, adică, toate procedurile cerute de pregătirea alegerilor, şi, în acelaşi timp, pledînd pentru amînarea lor din cauza Pandemiei. Manevra nu e lipsită de tîlc. PSD vrea să lase întreaga responsabilitate a infectărilor pe seama lui Klaus Iohannis şi a Guvernului. La rîndul lor, Klaus Iohannis şi Guvernul se străduiesc să pună responsabilitatea pe seama Autorităţilor locale. E un joc periculos pentru Klaus Iohannis şi pentru Guvern. Românii nu se lasă păcăliţi aşa de uşor în acest caz. Ei ştiu că preşedintele îşi doreşte din răsputeri ţinerea alegerilor la 6 decembrie 2020, şi nu de dragul democraţiei, cum susţine el în toate conferinţele de presă, ci de dragul interesului politic. Amînarea alegerilor ar micşora şansele PNL de a le cîştiga. Or Klaus Iohannis şi-a făcut o chestiune de viaţă şi de moarte din victoria – şi nu oricum – ci zdrobitoare a PNL la acest scrutin. Pentru Klaus Iohannis PNL nu e Partidul Meu, asta ar fi cît de cît onorabil pentru PNL, ci sluga pe a cărei spinare pune bocancul Majestatea Sa pentru a se sui pe cal.

Klaus Iohannis vede într-o majoritate zdrobitoare a PNL instrumentul Puterii sale absolute.

Klaus Iohannis e Stăpînul Sistemului în România de azi.

Pe scena politică el poate face orice.

Vrea ca Pro România, pe a cărui listă se află Silviu Predoiu, să primească o lovitură?

Nimic mai simplu.

DNA îl scoate din joc pe Nicolae Bănicioiu, unul dintre liderii de forţă ai partidului.

Cum?

Foarte simplu.

Apelînd la mijlocul îndelung exersat de Binomul SRI-DNA:

Întocmirea unui dosar pentru fapte petrecute cu mult timp în urmă pe cînd era bunica fată şi Codruţa Kovesi Nefertiti a hotarului de Est al NATO.

Cum s-a întîmplat în toate dosarele pe vremea Binomului, fapta de care e acuzat Bănicioiu s-a petrecut între 2012 şi 2014. Din 2014 au trecut şase ani. Cum dracu de a descoperit-o abia acum DNA? A venit cineva la DNA în zilele din urmă şi a zis, scărpinîndu-se în cap a stinghereală: Ştiţi, timp de 6 ani m-am luat cu treburile, dar acum, că mi-am pus la punct toate treburile, mi-am măritat fata şi mi-am terminat cavoul la cimitir, am găsit timp să trec şi pe la DNA.

Din nenorocire pentru Klaus Iohannis împotriva ambiţiilor sale s-a ridicat un adversar teribil, căruia nu-i pot face faţă nici generalii din SUA, d-apoi cei din România:

Pandemia.

Obişnuit să se lupte cu politicienii români şi să-i îngenuncheze cu ajutorul instituţiilor de forţă, constituite în Sistem, Klaus Iohannis s-a angajat în război cu Pandemia.

Pînă la alegeri mai sînt şase săptămîni.

Şase săptămîni în care, dacă nu se întîmplă un miracol ca în filmele hollywoodiene în care extratereştrii veniţi să cucerească Pămîntul cu armele lor sofisticate dispar într-o noapte răpuşi de gripă, Pandemia va face ravagii în România.

Şi ce dacă?

Preşedintele va merge mai departe cu ţinerea alegerilor pe 6 decembrie 2020.

Şi dacă numărul de cazuri zilnice ar ajunge la 10 mii, iar bolnavii ar face coadă la Terapie intensivă, Klaus Iohannis n-are de gînd să renunţe la ambiţia care-l devorează:

De a nu amîna alegerile.

Pentru că amînarea alegerilor ar duce fatalmente la erodarea dramatică a PNL, partid aflat la Guvernare. Nu atît de tare încît să piardă alegerile, dar suficient ca să nu mai obţină majoritatea zdrobitoare pe care pariază Klaus Iohannis.

Pentru că preşedintele vrea ca PNL să facă singur Guvernul.

Numai aşa alegerile i-a aduce lui Klaus Iohannis trecerea de la puterea parţială la puterea totală.

Ţinerea cu orice preţ a alegerilor pe 6 decembrie 2020 nu e singura condiţie pentru ca PNL să aibă un scor zdrobitor şi prin asta Klaus Iohannis să pună mîna, în fine, pe puterea absolută în România.

O altă condiţie constă în evitarea măsurilor ferme de restricţii.

Aceste măsuri luate peste tot în Europa sînt cerute şi la noi de necesitatea ţinerii Pandemiei sub control. Dacă ele ar fi luate, şi mai ales dacă ele ar trece ca fiind luate de Klaus Iohannis şi de Guvern, capitalul electoral al PNL s-ar prăbuşi.

Cum adică? ar spune românii, pentru a ţine Pandemia sub control trebuie să ne limităm iar viaţa normală, dar de mers la alegeri tot vom merge.

Şi asta deoarece Klaus Iohannis vrea ca PNL să le cîştige în chip zdrobitor!

Klaus Iohannis s-a angajat într-o bătălie cu Viaţa.

Istoria e plină de cadavrele celor care au crezut că pot învinge Viaţa.

Să nu ştie asta Klaus Iohannis?”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.

×
x close