Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că o unire cu Republica Moldova este posibilă, dar nu în viitorul apropiat.
"O unire cu Basarabia este posibilă, dar în acelaşi timp nu cred că este posibilă în viitorul apropiat", a spus şeful statului, la dezbaterea "Politica: De la teorie la practică", organizată la BCU.
El a subliniat că trebuie îndeplinite trei condiţii pentru realizarea unirii cu Republica Moldova.
"Să-şi dorească românii, să-şi dorească oamenii din Moldova aşa ceva, nici România, nici Republica Moldova nu trebuie să mai aibă dispute pe propriul teritoriu care sunt sub jurisdicţie internaţională", a arătat Iohannis.
Şeful statului a precizat că dacă aceste condiţii sunt îndeplinite "este foarte posibil ca un astfel de proces să înceapă şi să fie urmat de succes".
"Fără condiţiile minimale, rămâne un deziderat frumos şi nu un proiect politic", a completat Iohannis.
El a susţinut că mişcările unioniste au îndepărtat moldovenii de România.
"Au fost nenumărate mişcări, eu le-am numit cvasi-unioniste, care au clamat că vor să ajute unificarea, dar în realitate vedem acum, la alegeri, că multe din ele şi multe acţiuni nu au făcut decât să îndepărteze moldovenii de România, nu au făcut decât să-i enerveze pe moldoveni. Aici trebuie să vedem şi partea economică, a spus-o un politician moldovean într-o discuţie pe care am avut-o, datorită politicii de asociere cu UE şi situaţiei economice se întâmplă ca mulţi moldoveni care au lucrat în zona Rusiei să ajungă acasă devenind şomeri. Ei ajung acasă şi aşteaptă să găsească un loc de muncă, să găsească oportunităţi, or noi aici am contribuit foarte, foarte puţin", a adăugat şeful statului.
El a amintit că România şi Republica Moldova au o relaţie foarte specială, însă a precizat că de foarte multe ori ţara noastră a ajutat persoane.
"Am analizat împreună cu cei care se pricep ce s-a întâmplat în relaţia dintre România şi Moldova din '90 încoace, ce s-a făcut bine, ce s-a făcut rău. Am ajuns la concluzia că intervenţia noastră în Moldova a fost cel puţin ineficientă, ca să nu folosesc alte cuvinte, că iar sar unii politicieni în sus că nu le apreciez munca. (...) De foarte multe ori, în loc să ajutăm Moldova, instituţiile, partidele, am ajutat persoane din Moldova, iar acele persoane câteodată au avut rezultate bune, dar uneori au dus anumite proiecte politice în derizoriu. Am ajuns la concluzia că trebuie să schimbăm lucrurile. Este greşit să ajutăm anumite persoane şi este important să ajutăm organizaţii, instituţii. Nu face sens să ajutăm o anumită persoană sau un grup pentru a obţine ceva ce poate pentru moldoveni nu e relevant, dar pentru noi e", a afirmat Iohannis.