Antena 3 CNN Politică Iohannis: Nu voi chema la consultări un partid care obține majoritatea prin traseism

Iohannis: Nu voi chema la consultări un partid care obține majoritatea prin traseism

1 minut de citit Publicat la 16:19 16 Dec 2016 Modificat la 16:19 16 Dec 2016
o_1b44015691t5c746t1dprnk9r8.jpg

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că traseismul este un ''fenomen toxic'' şi a arătat că nu va chema la consultări un partid care ar obţine majoritatea prin intermediul traseiştilor.

"Migraţia politică este probabil cel mai nociv fenomen în politica românească post-decembristă. Spun acest lucru pentru că Parlamentul care tocmai îşi încheie mandatul şi bine că şi-l încheie nu mai seamănă deloc cu Parlamentul care a fost ales acum patru ani. Or, aşa ceva într-o democraţie matură este imposibil", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, adăugând că traseismul este ''un fenomen toxic''.

El a subliniat că, dacă la alte capitole democraţia românească stă bine, la acesta stă foarte prost.

"Şi faptul că se pare că există lideri politici care din capul locului îşi imaginează că pot convinge parlamentari să migreze şi să îşi completeze astfel echipa arată că nu este o excepţie, este un fenomen care este luat în calcul, este promovat, este folosit, dar este fundamental greşit. Speranţa mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în noul Parlament", a arătat şeful statului.

În opinia sa, dacă traseismul este păstrat la cote reduse, înseamnă că România face progrese.

"Eu sper ca acest lucru să fie înţeles şi de liderii de partid, fiindcă depinde mult de ei. Dacă încurajează fenomenul, se va întâmpla. Dacă îl descurajează, nu se va întâmpla", a susţinut şeful statului.

Preşedintele Iohannis a precizat că va chema la consultări formaţiunile politice şi nu doar un partid care ar obţine majoritatea prin traseism.

"Rămâne formula pe care am enunţat-o astăzi, fiindcă eu vorbesc aici despre Parlamentul care se constituie în baza rezultatului votului. Că ulterior unii sau alţii migrează este problema lor, nu mai este problema mea şi nu mai e legată de consultări", a punctat şeful statului.

Întrebat dacă există varianta unui alt guvern, în afară de cel format din PSD şi ALDE, şeful statului a răspuns: "Asta vă voi spune la momentul potrivit, când voi decide eu pe cine voi desemna prim-ministru".

×
x close