Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: Dacă Cioloș a fost bun un an, cum să nu fie bun şi în continuare

Klaus Iohannis: Dacă Cioloș a fost bun un an, cum să nu fie bun şi în continuare

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:31 20 Oct 2016 Modificat la 17:31 20 Oct 2016
ioha ciolos.jpg
Foto: gov.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat joi, la Bruxelles, că Dacian Cioloş rămâne o variantă bună pentru a conduce viitorul guvern, cu condiţia să fie susţinut de partide. 

"Sigur că e o variantă bună. Dacă un an a fost bun şi eu l-am desemnat, cum să nu fie bun şi în continuare. Dar această desemnare va depinde de partide. Dacă partidele îşi asumă această propunere, atunci consider că e o propunere politică şi voi ţine cont de această propunere", a subliniat şeful statului, întrebat dacă Cioloş rămâne o variantă bună dacă va fi propus. 

El a explicat că un premier politic este unul asumat clar de un partid sau de o coaliţie de partide şi că nu îl interesează dacă are carnet de membru sau nu. 

"Un premier politic, în accepţiunea mea, este un premier asumat clar de un partid sau de o coaliţie de partide. Nu mă interesează deloc dacă este membru cu carnet sau fără carnet. E problema partidului. Şi a relaţiei între partid şi persoana respectivă. Nu e rolul preşedintelui să intre să verifice dacă şi-a plătit cotizaţia. Nici nu mă interesează. Mă interesează asumarea politică. Dacă o persoană e asumată politic de un partid sau o coaliţie de partide, atunci e premier politic", a declarat Klaus Iohannis.

×
x close