"Noi, statutar, am luat nişte hotărâri, le-am transmis, cu siguranţă vor fi până duminică, până luni, foarte multe luări de poziţii şi e foarte bine că lumea e preocupată de această chestiune, dar acum nu cred că este cazul să răspund la nişte păreri care sunt şi ele exprimate probabil aşa, la proaspăt", a precizat Iohannis, întrebat în legătură cu afirmaţiile critice ale liderilor PSD referitoare la numirea lui Iohannis în funcţia de vicepremier.
Iohannis a adăugat că atunci când Victor Ponta îi va spune personal "acest lucru", o să-i dea un răspuns premierului.
"Atunci când Victor Ponta îmi va spune personal acest lucru, o să-i dau un răspuns şi acela îl veţi afla şi dumneavoastră", a afirmat Iohannis.
El a mai spus că nu a discutat absolut deloc cu colegii din PNL chestiuni tehnice şi juridice referitoare la situaţia de a rămâne şi primar şi ministru, dar consideră că faptul că este primar la Sibiu este un punct forte, nu un punct slab.
"Nu am discutat cu colegii mei absolut deloc chestiuni tehnice juridice şi nici nu le vom discuta astăzi (...) Eu cred că faptul că sunt primar la Sibiu e un punct forte nu un punct slab", a mai spus Iohannis întrebat în legătură cu soluţia pentru prelungirea termenului de 30 de zile, care potrivit legii ar trebui să opteze pentru funcţia de primar sau ministru.
Vicepreşedintele PSD Dan Şova a precizat, vineri, că, în opinia sa, Klaus Iohannis nu poate fi vicepremier în contextul actual, el arătând că Executivul ar avea datoria de a merge în Parlament şi de a cere un nou vot de încredere, ceea ce ar putea însă genera o nouă perioadă de instabilitate.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.