Antena 3 CNN Politică Iohannis a promulgat Legea privind finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale

Iohannis a promulgat Legea privind finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale

1 minut de citit Publicat la 17:50 16 Mai 2015 Modificat la 17:50 16 Mai 2015
27395.jpg
Foto: presidency.ro/
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, arată un comunicat de presă al Departamentului de Comunicare Publică, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
 
Şeful statului solicitase Parlamentului reexaminarea acestei legi. Reexaminarea legii pentru modificarea și completarea Legii 334 a fost aprobată miercuri de plenul Camerei Deputaților.

Deputaţii au adoptat reexaminarea, cu amendamente, cu 296 voturi "pentru", şase voturi "împotrivă" şi 15 abţineri.

Potrivit unui amendament formulat de către Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea legilor electorale, partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale, sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul și termenul de restituire a acestora. Termenul de restituire nu poate fi mai mare de trei ani.

De asemenea, împrumuturile în bani și restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar iar împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termenul prevăzut în contract se constituie în donații.

Pe 10 aprilie, președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale "atât sub aspectul concordanţei cu principiile şi normele constituţionale referitoare la partidele politice, cât şi sub aspectul clarităţii normelor juridice".

Șeful statului solicita, printre altele, clarificarea normelor care privesc împrumuturile acordate partidelor de persoane fizice și juridice, donațiile, controlul finanţării, precum și clarificarea unor prevederi "susceptibile a încălca principiul pluralismului politic". În context, acesta adaugă în cererea de reexaminare că împrumuturile ca sursă de finanţare ar fi putut fi reglementate într-o secțiune distinctă în cadrul Capitolului II intitulat "Finanțarea privată".

Reexaminarea legii a fost aprobată de plenul Senatului, Camera Deputaţilor având rol decizional.

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close