Ioan Oltean s-a adresat femeilor care au participat la Conferinţa Judeţeană a OF a PDL Bistriţa Năsăud, spunându-le că are emoţii foarte mari.
"Sunteţi cei mai dragi membri ai partidului pentru mine. Aici e sufletul meu, în această sală şi în acest judeţ, de aceea emoţiile mele sunt mai mari aici decât atunci când sunt la Bucureşti, la Antena 3 sau la Realitatea sau la orice alt post de televiziune”, a declarat Oltean.
El a spus că, în Parlament, doar 10% sunt femei şi că procentul ar trebui să crească spre 40%. „Puterea nu se dă, se ia. Trebuie să vă mobilizaţi, să vă adunaţi şi să vreţi să luaţi puterea, nu toată, ci atâta cât să produceţi un echilibru. Haideţi să urcam şi noi şi să ne apropiem de un procent rezonabil. Întotdeauna am susţinut şi voi susţine femeia. Important este să doriţi. Aveţi toată susţinerea mea şi a bărbaţilor din conducerea PDL”, a declarat Oltean.
"Eu ştiu că dumneavoastră vi-s dragi bărbaţii şi îi votaţi pe ei. Şi nouă ne sunt dragi femeile, dar tot pe noi ne votăm. Aceasta este diferenţa între noi şi dumneavoastră. De aceea noi suntem mai mulţi. Iubiţi-ne pe noi, dar votaţi-vă pe dumneavoastră ca să reuşiţi”, a spus Ioan Oltean.