Antena 3 CNN Politică Investiție de 11 miliarde de lei, pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani-Roman. Marcel Ciolacu a anunțat termenul de realizare

Investiție de 11 miliarde de lei, pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani-Roman. Marcel Ciolacu a anunțat termenul de realizare

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:30 16 Mai 2024 Modificat la 11:30 16 Mai 2024
cale ferata tren
Investiție de 11 miliarde de lei, pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani-Roman. Marcel Ciolacu a anunțat termenul de realizare Sursa foto: Profimedia Images

Marcel Ciolacu a anunțat, joi, în debutul ședinței de guvern, că executivul investește 11 miliarde de lei pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani-Roman.

El a spus că e vorba de o investiție din fonduri europene pentru aproape 150 de kilometri de cale ferată, cu termen de realizare de 3 ani.

Ciolacu a mai spus că guvernul alocă în domeniul rutier un miliard de lei din bugetul de stat pentru a reabilita un sector de 42 de kilometri din Autostrada A1 București – Pitești.

Șeful guvernului a mai anunțat și suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata ajutoarelor către fermieri – ajutorul pe hectar în sectorul vegetal și sprijinul financiar pentru fermierii din domeniul avicol și cel al creșterii porcilor.

”Avem confirmarea oficială că ne-am ținut promisiunile făcute românilor la început de mandat. Inflația a scăzut sub 6% în aprilie și consumul privat arată o revenire solidă în primul trimestru. Practic, consumul populației începe să redevină, alături de investiții, un motor al creșterii economice. Însă investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării noastre economice”, a adăugat Ciolacu.

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern din 16 mai

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern din 16 mai

Posted by Guvernul României on Thursday 16 May 2024

×
x close