Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană, răspuns la amenințările Rusiei: Astăzi avem peste 500 000 de trupe NATO sub nivel crescut de alertă. Am dublat prezența NATO pe frontul Estic, inclusiv în România

Mircea Geoană, răspuns la amenințările Rusiei: Astăzi avem peste 500 000 de trupe NATO sub nivel crescut de alertă. Am dublat prezența NATO pe frontul Estic, inclusiv în România

Cătălina Mănoiu
7 minute de citit Publicat la 08:42 15 Iun 2024 Modificat la 08:44 15 Iun 2024
Mircea Geoana profimedia images
Mircea Geoană, secretarul General Adjunct al NATO, spune că Alianța nu va obliga România să cedeze Ucrainei Sistemul Patriot

Secretarul General Adjunct al NATO a declarat, de la Bruxelles, într-un interviu acordat exlusiv pentru Antena3CNN, că NATO va decide la Summit-ul de la Washington să aibă un rol de coordonare mai pronunțat pentru coordonarea ajutorului acordat Ucrainei. Geoană a spus că 500 000 de trupe NATO sunt acum sub nivel crescut de alertă și prezența NATO s-a dublat, inlcusiv în România. 

Reporter Antena 3 CNN: Am asistat la ultima reuniune a miniștrilor Apărării înainte de summitul NATO. Aș vrea să vă întreb cât de consistent va fi sprijinul care va merge către Ucraina?

Mircea Geoană: Avem un interes, evident, strategic și politic și moral să continuăm să sprijinim Ucraina. Este un moment complicat al războiului. Și într-un fel, perioada în care nu au venit echipamentele din Occident a avut un efect pe terenul de luptă. De aceea, la summitul de la Washington liderii noștri vor aproba un rol de coordonare mai pronunțat pentru NATO în sprijinirea Ucarinei și în asigurarea unui viitor independent suveran pentru această țară care este și vecina României. Cea mai importantă parte a discuției noastre a fost legată de apărare și descurajare. De planurile noastre. De implementarea acestora. Asta ne interesează în primul rând. Până la urmă misiunea vitală a NATO este să ne protejăm teritoriul și populația. Aș spune că suntem într-o etapă de implementare a celor mai ambițioase planuri de apărare și descurajare din ultimele generații. Vedem progres, vedem și multă muncă încă de făcut. Astăzi avem peste 500.000 de trupe NATO sub nivel crescut de alertă. Am dublat prezența NATO pe frontul estic, inclusiv în România. Avem în continuare foarte multă muncă de făcut. A fost o discuție importantă inclusiv în dimensiunea nucleară. Suntem o alianță defensivă dar văzând retorica extrem de agresivă a Rusiei și construcția pe care China o are în zona nucleară, trebuie să fim siguri că suntem capabili să dăm un semnal de robustețe și de descurajare.

Reporter Antena 3 CNN: Am văzut și un jurnal cu privire la atacurile care au venit din Rusia și aici statele aliate au fost încurajate să răspundă ferm. Cum ar putea face concret acest lucru. Cum s-ar putea consolida această poziția a NATO?

Mircea Geoană: Rusia este extrem de agresivă. Și dacă nu este agresivă la nivelul militar, este foarte agresivă pe teritoriul NATO: atacuri cibernetice, sabotaj, spionaj. De aceea este foarte important ca noi să schimbăm informații și să găsim și modalități de răspuns, individual, național sau colectiv în cadrul NATO. De aceea, miniștrii Apărării au aprobat un set de măsuri și contramăsuri, pentru că un astfel de agresivitate a Rusiei ne afectează interesele noastre militare, de securitate, politice. Indiferența în alegerile din țările noastre este evidentă și trebuie să găsim un răspuns, un răspuns comun. Rusia va continua să fie agresivă, periculoasă în Ucraina și agresivă pe tot ce înseamnă teritoriul aliat. Avem nevoie să răspundem mult mai robust, mai coerent și mai unit în fața acestor provocări ale Federației Ruse.

Reporter Antena 3 CNN: Ați vorbit despre interferența în alegeri. Am văzut alegeri în România, s-au terminat recent, au fost blocate; numărarea voturilor, de asemenea blocate secții de votare. Mai exact cum vedeți dumneavoastră această interferență a Rusiei la ultimele alegeri?

Mircea Geoană: Am încă informații, dar ne consultăm cu privire la acest subiect și cu Uniunea Europeană, și cu G7, și cu o palie de tehnologii occidentale. Avem un dialog activ pe acest subiect. Nu vreau să fac niciun fel de afirmații sau presupuneri față de acest lucru. Ca cetățean român sper ca sistemul nostru electoral să devină mai rapid, mai modern, mai transparent, mai digitalizat. Este oarecum greu să vezi că în secolul XXI că se cară sacii și începe o astfel de sfadă pe lucruri pe care în mod normal ar trebui să le rezolvăm mult mai transparent și mult mai eficient.

Reporter Antena 3 CNN: În mai puțin de o săptămână în România se reunește CSAT, și acolo se va discuta și se va decide, cel mai probabil, dacă România va da sau nu Ucrainei o baterie Patriot. Aș vrea să vă întreb care ar fi consecințele dacă țara noastră ar refuza să facă acest lucru.

Mircea Geoană: Noi am făcut un apel către toți aliații care au astfel de echipamente să facă un efort și să le doneze Ucrainei, pentru că este un moment foarte important pentru dânșii. Noi nu putem cere niciunui aliat să se priveze de echipamente care sunt vitale pentru propria securitate națională. Noi nu facem acest lucru, dar există un efort consistent. Sunt aliați care încearcă să meargă către alți aliați, care au componente de sisteme Patriot care nu sunt încă active și utilizabile, pentru ca împreună să compună sisteme care să poată fi eventual livrate. Avem veștile bune pe care le avem din Germania, din Italia. Nu suntem noi în măsură să dăm un sfat niciunui aliat și cu atât mai puțin României ce să facă și ce să nu facă. Este o analiză internă pe care CSAT-ul, în mod normal, trebuie să o facă la modul cel mai serios, cum sunt convins că o să o facă.

Reporter Antena 3 CNN: Cum ați privit dumneavoastră această abordare pe care a avut-o România. Spunea „vom discuta, însă trebuie să vedem ce primim în schimb".

Mircea Geoană: Există o nevoie a tuturor țărilor din flancul estic, foste pact de la Varșovia, ca și țări să treacă cât mai repede la perioada de echipamente post-sovietice. Slovacia, de exemplu, a donat un sistem S300 sovietic către Ucraina, acuma un an de zile. A cerut în schimb să primească echipamente moderne, occidentale, de tip NATO. Nu este nimic ne firesc să încerci să folosești o perioadă în care faci donații pentru ca ceea ce primești în schimb să fie mai modern și mai performant. Este absolut firesc această discuție. Este o discuție pe care o facem cu fiecare, iată în parte. Încă o dată, aceste conversații trebuiesc privite într-un context mai larg. Planurile de apărare și descurajare pe flancul estic, inclusiv în zona României, în zona Mării Negre, fac parte din această conversație.
Aliații au sprijinit România după acele momente delicate în Delta Dunării, cu drone ruse își căzând pe teritoriul nostru și vreau să spun că, din punctul nostru, al NATO, suntem extrem de hotărâți să continuăm să protejăm flancul estic și România, în particular, cu tot ce este nevoie pentru a ne face datoria.

Reporter Antena 3 CNN: Ce consecințe ar avea retragere a președintelui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO?

Mircea Geoană: Nu comentăm probleme de succesiune. Au început discuții și cu privire la succesiunea poziției mele. Așa este normal. Vine o perioadă în care mandatele se apropie de sfârșit. Singurul lucru pe care, evident, îl dorim cu toții, cu toții, toți aliații, este ca la Washington să putem să avem consens cu privire la succesorul lui Jens Stoltenberg a făcut o treabă excepțională și sunt convins că vom ajunge la o astfel de situație în perioada săptămânilor care urmează.

Reporter Antena 3 CNN: Cât de legitimă este această reticență a României cu privire la Mark Rutte în condițiile în care am văzut că Olanda, într-o primă etapă, a blocat aderarea României la spațiul Schengen?

Mircea Geoană: Încă o dată, este un proces care generează consens. Există, evident, opinii diferite, există și candidaturi diferite. Cel mai important lucru este ca la sfârșitul zilei să putem să ajungem la un numitor comun. Și sunt convins că aliații, în înțelepciunea lor colectivă, vor găsi un succesor la înălțimea taliei și experiențe-i lui Jens Stoltenberg. E nevoie de un politician experimentat care să ducă mai departe cârma alianței într-un moment atât de complicat pentru noi toți.

Reporter Antena 3 CNN: Ați pregătit aici, la Cartierul General, summitul NATO, care are loc nu mai puțin de o lună. Ce ar putea să obțină România la acel summit NATO și mai ales, care ar fi mizele pentru alianță?

Mircea Geoană: Miza este colosală, evident, este un summit de aniversare. O alianță care de 75 de ani își face datoria față de țările membre. Fiecare țară are un obiectiv național pe care încearcă să-l obțină. Mă bucur să aud astăzi și o spun asta fără să intru în detalii, că România, alături de alte țări din regiunea Europei de Sud-Est se gândesc la planuri mai energice de mobilitate militară. Este foarte, foarte important să putem să avem capacitatea să facem exerciții. Asta nu înseamnă infrastructuri dedicate exclusiv părții militare și înseamnă infrastructuri civile capabile să permită deplasarea și echipamentelor militare. Dau un exemplu dacă ar fi să construim un pod nou peste Dunăre, care este atât de necesar, ar trebui să fie făcut și feroviar, și terestru și la standard NATO. TIR-ul circulă în timpul zilei.

Reporter Antena 3 CNN: Luni, România o să joace cu Ucraina un meci în Germania. Ce veți face? Veți fi prezent pe stadion?

Mircea Geoană: Am primit de la ministrul Apărării german acest mic pachet. Toți aliații l-au primit din partea țării gazdă. Această minge de fotbal este o minge de stres. Dacă ai ședințe prea lungi și complicate, încerc să te detensionez programul. Urez succes tricolorilor noștri. Voi fi sigur cel puțin la un meci din Germania pentru echipa națională și le urez mult, mult succes. Să dea Dumnezeu să trecem de grupe și să ne ducem cât mai departe.

 

 

×
x close