Premierul i-a chemat la discuții pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar și pe mai mulți miniștri.
Discuțiile au vizat chestiuni economice și viitorul buget care ar trebui să fie aprobat la jumătatea lunii decembrie.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au discutat și despre portofoliul de la Apărare rămas vacant. Discuțiile s-au bazat, de asemenea, pe jalonul din Programul Național de Redresare și Reziliență privind pensiile speciale.
Anul următor urmează să se majoreze bugetul pentru Apărare. Astfel, dacă acum avem 2% din PIB pentru apărare, anul următor vom avea 2,5%. Au existat discuții la Vila Lac și în acest sens, pentru că se dorește înzestrarea armatei române și intră în derulare contractele de achiziție despre care s-a tot amintit în ultima vreme. Vorbim aici despre elicoptere de apărare dar și despre drone pe care le va primi armata română.