Liberalii şi democrat liberalii se vor întâlni sâmbătă la ora 10.00 la sediul PNL, potrivit unor surse din PD-L. Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban nu a confirmat întrevederea. ?Aşteptaţi o confirmare oficială din partea noastră.? a spus acesta.
La întâlnire ar putea participa din partea PNL, alături de Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu, şi crin Antonescu, adversar declarat al unei coaliţii cu Partidul Democrat Liberal.
Din echipa de negocieri a PD-L vor face parte Emil Boc, Teodor Stolojan, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur.
Liberalii par din nou partidul cel mai curtat în acest moment. După ce preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că se întâlneşte vineri cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, acelaşi lucru l-au făcut şi democrat-liberalii. Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat că a vorbit deja cu Tăriceanu şi acesta a fost de acord să aibă o întrevedere.
Tăriceanu nu a refuzat întâlnirea pe care i-am propus-o. Aşteptăm să o confirme, a declarat Boc, citat de Mediafax. Surse de la Cotroceni au anunţat vineri că preşedintele Traian Băsescu i-a dat un ultimatum de două zile lui Tăriceanu pentru a renunţa la pretenţia privind păstrarea funcţie de premier şi a se alia cu PD-L.
În acelaşi context, Mircea Geoană, declarase după consultările de la Cotroceni că preşedintele Traian Băsescu le-a oferit partidelor două zile pentru negocieri, exprimându-şi speranţa că luni va putea să invite la discuţii partidele care s-au înţeles să formeze o majoritate.