Antena 3 CNN Politică Creșterea salariilor în Educaţie şi Sănătate, votată de Camera Deputaților. Ministrul Muncii contestă legea la CCR

Creșterea salariilor în Educaţie şi Sănătate, votată de Camera Deputaților. Ministrul Muncii contestă legea la CCR

pislaru gov11.jpg
Foto: gov.ro
de M.Z.    |    07 Noi 2016   •   17:45

UPDATE 17.45 - Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, Ordonanţa 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%, iar ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că va contesta la CCR creșterea salariilor.

Au votat ”pentru” 184 de deputaţi, iar unul nu şi-a exprimat votul, potrivit agerpres.ro.

Deputaţii din Comisiile de buget şi de muncă au aprobat, săptămâna trecută, un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, ”începând cu 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază”, şi nu la cel din 2009. 

Un alt amendament adoptat prevede că, ”începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei”. 

Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ. 

De asemenea, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat. 

Deputaţii din Comisiile de muncă şi de buget au aprobat şi un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017. 

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene, a municipiului Bucureşti şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menţionat mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, mai prevede amendamentul. 

Deputaţii PSD, ALDE, UDMR şi de la minorităţi au anunţat că vor susţine acest proiect de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri. 

UPDATE 17.22 - Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni, pe articole, Ordonanţa 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate, în medie cu 15%, potrivit agerpres.ro.

Deputaţii PSD, ALDE, UDMR şi de la minorităţi au anunţat că vor susţine acest proiect de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri.

----------------------------

Știrea inițială 16.16

Camera Deputaţilor dă luni votul final pentru majorarea salariilor personalului din învăţământ, sănătate şi asistenţă socială. Comisiile de buget finanţe au aprobat măriri salariale de aproximativ 15% pentru angajaţii din Educaţie şi Asistenţă Socială. Pentru sectorul medical a fost adoptat un amendament care prevede ca începând cu 1 decembrie, sporurile şi alte drepturi salariale se vor calcula prin raportare la salariul de bază.

Întâlnirea săptămânală dintre preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş este programată pentru luni după-amiază, la Palatul Cotroceni.

De data aceasta, însă, nu se poate vorbi despre o discuţie uzuală, pentru că are loc într-un context extrem de tensionat. 

Curând, începe dezbaterea în Parlament pentru cel mai controversat proiect, care a stârnit un scandal uriaş în ultima săptămână, şi anume mărirea salariilor. 

Pe de altă parte, Guvernul trebuie să facă rectificarea bugetară, deci să decidă de unde ia bani şi la ce proiecte îi dă. Tensiunile sunt uriaşe. 

Premierul nu vrea sub nicio formă să fie de acord cu mărirea salariilor şi tăierea taxelor iar, electoral, o încasează preşedintele Iohannis. 

Măririle salariale intră la vot final

După ce comisiile de buget finanţe au decis majorarea salariilor personalului din învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, măsurile trebuie votate de plenul Camerei Deputatilor, care este și cameră decizională. 

De la ora 16:30 vor fi dezbătute în plen, pentru ca mai apoi să fie votate la ora 17:30. Se prevăd mai multe creşteri salariale: 15% pentru personalul din învăţământ. 
Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat. 

Deputații din cele două comisii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar care prevede că, ”începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”. Aşadar, creşteri şi în sectorul medical. În medie vor fi creşteri salariale de 15% în educaţie si sanatate.
PNL se opune măsurilor și probabil vor vota împotirvă.

Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, spune că aceste modificări vor aduce o gaură la buget de 3-4 miliarde de lei, pe lângă cele două miliarde prevăzute deja în forma OUG 20 adoptată de Guvern.

Informațiile au fost prezentate luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.



 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close