Antena 3 CNN Politică Incidente la moţiune: Opoziţia a făcut "Lista ruşinii", în balcon s-au certat doi protestatari (VIDEO)

Incidente la moţiune: Opoziţia a făcut "Lista ruşinii", în balcon s-au certat doi protestatari (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 17:27 15 Iun 2010 Modificat la 17:27 15 Iun 2010
Incidente la moţiune: Opoziţia a făcut "Lista ruşinii", în balcon s-au certat doi protestatari (VIDEO)

După mai bine de şase ore de la începerea şedinţei, parlamentarii au început, marţi, votarea moţiunii de cenzură depusă de Alianţa PSD+PC. Procedura nu a fost, însă, lipsită de incidente. Într-unul dintre balcoanele din Parlament, doi sindicalişti s-au luat la ceartă, unul dintre ei smulgând câteva bannere şi aruncându-le peste balcon.  În plus, în timp ce senatorii şi deputaţii votau moţiunea, Opoziţia a făcut o "Listă a ruşinii", cu parlamentarii care au votat împotrivă, lucru care i-a nemulţumit pe parlamentarii Puterii.

Votarea moţiunii de cenzură a început în jurul orei 16:42. Pe parcursul dezbaterii acesteia, parlamentarii din Opoziţie şi sindicaliştii aflaţi în balcoanele Parlamentului au fluierat, au huiduit şi au strigat replici dure la adresa Puterii. Nici parlamentarii care sunt împotriva moţiunii nu s-au lăsat mai prejos. Aceştia i-au huiduit pe unii dintre senatorii şi deputaţii din Opoziţie care au luat pe rând cuvântul.

La un moment dat, după începerea votului, doi sindicalişti aflaţi în balcoanele Parlamentului s-au luat la ceartă. Unul dintre ei a smuls câteva bannere pe care le-a rupt şi le-a aruncat. Incidentul a fost aplanat de unul dintre agenţii de pază.


În timpul votului, mai mulţi parlamentari ai Opoziţiei s-au adunat în apropierea urnelor, unde s-a creat o Listă a ruşinii. Este vorba despre o pancartă pe care au fost lipite fotografiile tuturor parlamentarilor care au votat împotriva moţiunii de cenzură.

La un moment dat, Roberta Anastase a întrerupt apelul nominal şi votul deputaţilor, solicitând părăsirea sălii de plen a persoanei car elipeşte fotografiile, aceasta fiind o consilieră a deputatului PSD Nicolae Bănicioiu.

"O rog pe doamna care îl însoţeşte pe domnul Bănicioiu să plece. Din câte ştiu, nu este parlamentar şi nu are ce căuta în plen. Solicit Secretariatului General şi zonei de pază să intervină. Aştept să părăsească plenul ca să reluăm votul", a spus Anastase.

Lista a continuat, însă, să fie completată de o altă persoană, în spatele căreia s-au adunat parlamentarii din Opoziţie.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă şi deci Guvernul să pice, este nevoie de 236 de voturi "pentru", dintr-un total de 471.


Antena3.ro

×
x close