Ieri, şase parlamentari spuneau că vor pleca cu Tăriceanu, însă de la o oră la alta numele lor s-au pierdut pe undeva pe drum. Printre ei se numărau Mariana Câmpeanu, Ioan Ghişe, Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea, însă niciunul nu a acţionat în mod concret.
Cei care s-au opus, marţi, ieşirii PNL de la guvernare au fost Cristian David, Radu Stroe şi Călin Popescu-Tăriceanu. Joi, vicepreşedintele PNL Radu Stroe a declarat că nu va părăsi partidul pentru a se alătura fostului premier şi lider al PNL Călin Popescu-Tăriceanu.
Radu Stroe s-a aflat printre cei care au votat împotriva ieşirii PNL de la guvernare şi a constatării desfiinţării USL la reuniunea Delegaţiei Permanente a PNL.
La numai o zi, miercuri, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a anunţat demisia din PNL.
În aceeaşi zi, Tăriceanu a declarat, la Antena 3, că USL trebuie să continue, că va anunţa înfiinţarea unei noi formaţiuni liberale, care se va numi Partidul Reformator Liberal, şi că este interesat să candideze la Preşedinţie, fiind convins că îl va învinge la prezidenţiale pe Crin Antonescu.