Premierul Sorin Grindeanu a ținut un discurs înflăcărat în fața membrilor PSD din filialele din Timișoara, dar și Caraș-Severin veniți special ca să-și arate sprijinul pentru el. Vizibil emoționat, Grindeanu și-a stăpânit cu greu lacrimile.
Cea mai aplaudată parte a discursului premierului a fost cea în care a spus că nu poate Liviu Dragnea să-l excludă de câte ori poate el să se reînscrie.
"Nu o să poată să mă excludă Liviu Dragnea din partid de câte ori mă voi reînscrie. De fiecare dată când va face acest lucru și mă va exclude, tot de atâtea ori îi voi transmite că eu am fost, sunt și voi fi pesedist, nu altceva", a spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a fost primit în aplauze de o mulțime de oameni, care scandau mesaje de susținere. Printre acestea s-a auzit ”Grindeanu, PSD!” și ”Grindeanu, premier”.
Sorin Grindeanu este la Timișoara pentru negocieri cu foștii colegi de partid ai filialei din Timiș. Acesta ar putea să se reînscrie în PSD, dacă ar avea parte de o eventuală demisie din partea Organizației de bază din Timiș,