Parlamentul trebuie consultat, în mod obligatoriu, atunci când trebuie luată o decizie atât de importantă precum aceea luată de CSAT, cu privire la amplasarea pe teritoriul României a unor componente ale scutului antirachetă, a declarat fostul preşedinte Ion Iliescu, citat de cotidianul
?Gândul?.
"Este o decizie extrem de importantă, iar necesitatea adoptării ei de către Parlament nu este o părere personală, ci un demers în deplină conformitate cu legislaţia ţarii. Eu spun că o astfel de decizie, a organizării referendumului pe tema amplasării scutului în România, rămâne, evident, la latitudinea Legislativului. Eu nu pot emite acum alte păreri, întrucât nu am datele necesare", a spus Iliescu.
"O să pot avea păreri avizate atunci când voi avea mai multe date. Trebuie calculat. Dacă e nevoie, dacă nu... Care sunt condiţiile SUA, ce s-a discutat în CSAT, ce condiţii am pus noi? De asemenea, ar trebui să vedem, să ne punem întrebări, de ce polonezii şi cehii au refuzat şi au renunţat la aşa ceva. Ce elemente au avut în calcul. Iar Parlamentul trebuie să ia în dezbatere toate aceste date, pro şi contra. Inclusiv dacă o astfel de chestiune este acum de mare stringenţă", a explicat preşedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu a amintit faptul că proiectul în discuţie a fost demarat în perioada Reagan - Brejnev. "Cât de actual mai este el acum? Este încă valabil la începutul secolului XXI? Toate aceste întrebări necesită răspuns. Tocmai din acest motiv, nu vreau să fac acum niciun fel de judecăţi. Trebuie, mai întâi, să am toate datele şi toate argumentele acestei decizii", a conchis el.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, după şedinţa CSAT, că preşedintele SUA, Barack Obama a invitat România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă, şeful statului precizând că este vorba de stabilirea unor componente ale acestuia în ţara noastră.
Antena3.ro