Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că l-ar susţine "fără îndoială" pe Adrian Năstase în cazul în care acesta ar opta pentru o candidatură la preşedinţia partidului. Iliescu susţine că Năstase poate redeveni preşedinte al PSD, întrucât este "ancorat în prezent şi este şi în viitor".
"Este vicepreşedinte al Camerei şi preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. O să fie congres, în curând, şi va fi unul dintre oamenii de bază în noua conducere a partidului", a declarat Iliescu, citat de
Mediafax.Liderul onorific al social-democraţilor susţine că Năstase este unul dintre potenţialii candidaţi la şefia partidului. Întrebat dacă l-ar susţine, acesta a declarat: "Fără îndoială".
Ion Iliescu a făcut aceste declaraţii după un eveniment organizat de Fundaţia "Titulescu", în cadrul căruia Adrian Năstase şi-a lansat două dintre volumele sale "România după Malta".
Antena3.ro