Antena 3 CNN Politică Iliescu: Băsescu fabulează când susține că i-a propus serios lui Ponta să fie premier

Iliescu: Băsescu fabulează când susține că i-a propus serios lui Ponta să fie premier

<1 minut de citit Publicat la 23:54 18 Mar 2012 Modificat la 23:54 18 Mar 2012
Iliescu: Băsescu fabulează când susține că i-a propus serios lui Ponta să fie premier
Foto: Intact Images
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică seară, pentru Gândul, că "Traian Băsescu fabulează atunci când susţine că i-ar fi propus, în mod serios, lui Victor Ponta să preia funcţia de premier".

"N-am avut discuţii cu Ponta pe această temă, el nu ne-a spus nimic, însă ceea ce susţine preşedintele este în totală discordanţă cu propriile lui afirmaţii - anume că nu va propune un premier din partea USL, indiferent de procentul obţinut în alegeri. El interpretează mecanic Constituţia şi susţine că va invita la Cotroceni liderii partidelor, şi nu pe cei ai unei alianţe", a comentat Iliescu.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat duminică seară în cadrul unei emisiuni televizate, că i-a propus liderului PSD, Victor Ponta, să ocupe funcţia de prim ministru. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la scurt timp, că preşedintele Băsescu nu i-a propus niciodată nimic şi, prin urmare, nu avea ce să refuze, el amintind că şeful statului a declarat recent că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu premier era stabilită din decembrie.


×
x close