Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, că ar fi mai realistă organizarea referendumului în două zile, având în vedere că din cauza perioadei de vară lumea se mobilizează mai greu, dar şi experienţa cu referendumul din 2003 de modificare a Constituţiei, informează
Mediafax.
"Cred că două zile ar fi realist, pentru că experienţa a arătat şi, mai ales, suntem într-o perioadă de vară şi lumea merge mai greu, se mobilizează mai greu. Şi avem această experienţă pentru modificările la Constituţie, în 2003. Tot aşa, ţinând seamă de nevoia de a asigura prezenţă, s-a organizat pe două zile şi a fost foarte bine. S-a dat o prezenţă mai bună, într-un moment important de modificări esenţiale ale Constituţiei noastre, în special probleme legate de noul nostru statut în UE", a afirmat Ion Iliescu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, la recepţia de Ziua Naţională a Franţei.
El a adăugat că starea de spirit a populaţiei privindu-l pe preşedintele suspendat Traian Băsescu este "evidentă", dar este o problemă faptul că participarea la vot va fi afectată de perioada de vară.
"Eu cred că starea de spirit a populaţiei este evidentă, dar problema este participarea la la vot într-o perioadă cam nefericită, în mijlocul verii", a mai spus fostul preşedinte al României.