Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu ar putea să renunţe la această funcţie onorifică în funcţie de rezultatul Congresului partidului din 20 februarie şi de prevederile statuatare care vor fi adoptate, a anunţat acesta marţi, la Antena 3. În opinia liderului de onoare al PSD, proiectul noului statut, în special introducerea votului pe liste a unei unei echgipe de conducere, ?riscă să transforme partidul într-o mare de grupuri care se luptă între ele?, situaţie care ?riscă să rupă partidul?.
Iliescu a explicat că unul din motivele pentru care ar putea lua decizia de retragere o reprezintă vârsta sa, de 80 de ani, dar şi preocuparea că votul pe liste impus de actualul preşedinte, Mircea Geoană ar putea scinda partidul.
Iliescu şi-a mai motivat decizia prin faptul că doreşte să-şi restrângă prezenţa la diverse activităţi care îi solicită timp. De asemenea, el a invocat "anumite preocupări" referitoare la ceea ce se petrece în partid.
?Este posibil să mă retrag chiar la Congres ca să nu fiu parte la astfel de idei. Am explicat asta în mod explicit în cadrul CExN. Nu au fost prea receptivi membrii CEXn la cuvintele mele. Soarta Partidului Social Democrat nu mă lasă indiferent? a declarat Iliescu, care a adăugat că, în opinia sa, ideea unor candidaturi în echipe în cadrul PSD este "nocivă şi periculoasă" pentru unitatea partidului.
Preşedintele de onoare a mai spus că nu vede cum ar putea afecta retragerea sa soarta PSD. "Nici până acum nu aveam o funcţie executivă. Iar locomotivă partid nu am mai fost din perioada în care eram preşedinte. Dar n-am să mă îndepărtez de partid. Îl voi sprijini în continuare", a precizat Ion Iliescu.
Iliescu a sugerat că decizia sa de retragere va depinde de apariţia unor schimbări pozitive până sau chiar la Congres în modul de abordare a unor prevederi statutare.
?Am anumite preocupări cu ceea ce se întâmplă în partid. O să vedem şi Congresul ce va reţine din aceste chestiuni. Este la doilea motiv care mă îndeamnă să mă retrag din implicarea nemijlocită în treburile partidului? a arătat el.
Preşedintele de onoare s-a arătat în mod special deranjat de impunerea votului pe liste a unei echipe de conducere de către cel care va obţine postul de preşedinte al partidului la Congres, care, în opinia sa, va face din PSD "un partid al grupărilor care se luptă între ele şi care va conduce la o slăbire a sa".
?În loc să selectăm ce-i mai bun pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, luăm la grămadă, fiecare cu echipa lui, care întruneşte nu ştiu ce calităţi. Este sămânţa de subminare a calităţii noatre ca partid. Au fost oameni care au şi ridicat în CExN această problemă. De ce vreţi să ne siliţi să ne proclamăm ca membri ai unei grupări sau alteia, când noi am intrat în partid ca membri?? şi-a apărat Iliescu punctul său de vedere.
Speranţa exprimată de Iliescu? Ca delegaţii să nu voteze introducerea votului pe liste dorită de Geoană. "Este posibil ca Congresul să schimbe acest lucru prin vot", a spus Iliescu referindu-se la votul pe echipe.
Întrebat ce mesaj le va transmite membrilor partidului la Congres, el a spus că le va spune acelaşi lucru pe care l-a spus şi luni, la CExN: "Să revenim cu picioarele pe pământ şi să punem în centru apărarea unităţii partidului".
Antena3.ro