Senatorul Ilie Năstase s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), informează un comunicat al Biroului de presă al partidului.
''Senatorul Ilie Năstase s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României. Începând cu această dată, parlamentarul UNPR își desfășoară activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Senat'', se precizează în comunicatul citat, potrivit Agerpres.
Ilie Năstase a fost ales senator în colegiul uninominal 8 din, Circumscripţia electorală nr.42, Bucureşti, în locul rămas vacant prin demisia lui Dan Voiculescu din Senat.
Năstase a candidat din partea PC şi a câştigat alegerile parţiale din colegiu, în mai 2014.