Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Digi24, că cei care cer acum demisia președintelui Klaus Iohannis, printre care și liberali, sunt populiști. Ilie Bolojan a atras atenția că și-ar fi dorit ca în trecut colegii săi să fi fost mai critici, nu să „execute ordine”. De asemenea, referitor la demisia președintelui, Ilie Bolojan a precizat că „cineva care va fi judecat de istorie, trebuie lăsat în această situație”.
„E populism sa ceri demisia. Va rezolva problemele economice ale României? Este foarte important să menținem țara în stabilitate și să luăm măsurile pentru a crea condițiile pentru a corecta lucrurile negative”, a spus președintele PNL.
Liderul liberalilor a atras atenția și la duplicitatea unor liberali care acum cer demisia lui Klaus Iohannis, în anii trecuți „executau dorințe”.
„Mie mi-ar fi placut ca în anii trecuți, când unii dintre colegi doar se gândeau ce ar vrea cineva, când executau dorințe, să aibă o privire critică. Să se fi gândit atunci mai bine, pentru că e foarte simplu ca atunci când cineva e la sfârșit de carieră să ataci”, a precizat Ilie Bolojan.
Chestionat dacă Klaus Iohannis nu a avut critici în PNL, Ilie Bolojan spune că a avut, dar nu „dintre cei care îl critică azi”.
„Cineva care va fi judecat de istorie, trebuie lăsat în această situație”, a concluzionat Bolojan.
Mandatul președintelui Klaus Iohannis a expirat la data de 21 decembrie 2024. A rămas însă în funcție deoarece nu a fost ales un nou șef de stat, după ce Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie și a decis reluarea întregului proces electoral.
Conform Constituției României, „preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”.