Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, duminică seară, că îi sfătuieşti pe liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să negocieze cu preşedintele Traian Băsescu, pentru că altă soluţie nu există.
"Cu siguranţă că îl sfătuiesc şi pe domnul Ponta, şi pe domnul Antonescu să negocieze cu Traian Băsescu, pentru că o altă soluţie nu există. Soluţia cu războiul, am auzit şi eu, să facem încă un referendum (...) Va trebui să renunţăm şi noi la obiceiurile astea ale noastre, războinice", a afirmat Rus, citat de Mediafax.
De asemenea, Rus a ţinut să sublinieze că el nu are nicio relaţie cu Băsescu, în ultimii cinci ani discutând cu acesta numai de trei ori, câteva minute, şi doar cu privire la probleme legate de mandatul său de ministru de Interne
"Nu am nicio relaţie cu Traian Băsescu. Dacă ar fi să răspundem la clasica întrebare Ce ai făcut în ultimii 5 ani?, nu am vorbit niciodată cu Traian Băsescu, decât în mandatul acesta de trei luni, am vorbit cu dânsul de trei ori (...) Am discutat cu Traian Băsescu în ultimii cinci ani 5-7 minute, în rest nu am avut niciun fel de relaţie", a spus Rus, care a adăugat că unii jurnalişti de la Bucureşti au ţinut să îl eticheteze ca fiind "omul lui Băsescu", deoarece în Capitală trebuie "să fii omul cuiva, al lui Băsescu, al lui Antonescu, al lui Voiculescu, ca să exişti".
Totodată, el a arătat că "grupul de la Cluj" din interiorul PSD există în continuare, însă nu are niciun interes să iasă din partid şi să creeze o altă platformă politică de centru-stânga. "Există grupul de la Cluj. (...) Noi nu am avut niciodată poziţii centrifuge în partid. Noi am încercat tot timpul să centripetăm partidul, să promovăm raţiunea, logica acţiunii de partid", a argumentat Rus, adăugând că totuşi este greu de obţinut unanimitate absolută într-un partid.
"Cum eu îl ascult pe Dragnea, trebuie să mă asculte şi el pe mine. Argumentăm şi cădem pe urmă de acord la poziţia cea mai corectă şi mai competitivă", a spus Rus.
El a arătat că generaţia de politicieni de 40 de ani din care face parte premierul Victor Ponta trebuie susţinută şi a apreciat că şeful Guvernului a greşit cam în 15% din deciziile luate în ultimele trei luni, însă a trebuit să facă faţă unor atacuri politice şi "presiuni din toate părţile".