Viorel Hrebenciuc a fost reales luni în fruntea grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor cu 59 de voturi la 43 împotrivă, susţin surse parlamentare. La nivelul Senatului, omologul său, Ion Toma nu a avut nici un fel de emoţii, fiind reales în unanimitate în funcţia de lider al grupului parlamentar PSD din Senat, împreună cu întreaga echipă care a condus grupul senatorial şi în sesiunea precedentă, susţin surse social-democrate.
Dacă la Senat, alegerile interne au decurs fără incidente, la Cameră, realegerea lui Hrebenciuc a fost presărată de diverse tactici: SMS-iuri care atacau credibilitatea liderului PSD, deputatul Nicu Bănicioiu, informaţii privind o posibilă retragere a contracandidatului său, Ioan Munteanu, zvonuri privind jocul dublu al unor colegi deputaţi.
La final, Hrebenciuc a declarat că şi-a greşit propriul prognostic doar cu un singur vot, el estimând că va primi 60 de voturi. "Am greşit cu un vot", a arătat el.
Întrebat cine nu l-a votat sau l-a trădat, Hrebenciuc a răspuns: "Nu pot să ştiu, nu am cum să ştiu. Nu este vorba de trădare aici. Sunt convins că unii din cei pe care am contat nu m-au votat, în timp ce alţii m-au votat".
Succesul lui Hrebenciuc oferă şi un suport moral pentru aripa Geoană în perspectiva viitorului Congres. Totuşi, acesta a obţinut confirmarea cu mult mai puţine voturi decât în primăvara anului trecut când rivalul său de atunci, Eugen Nicolicea a cumulat doar 29 de voturi pentru, faţă de 78 cât a adunat actualul lider de grup. Surse parlamentare social-democrate ne-au declarat însă că testul la care a fost supus Hrebenciuc de către Munteanu se vrea mai mult o avanpremieră la ceea ce ar putea urma după Congres. În cazul în care actuala conducere PSD va fi debarcată la Congres, adversarii lui Hrebenciuc nu exclud o nouă tentativă de înlăturare a acestuia din fruntea deputaţilor PSD la începutul sesiunii legislative din toamnă.
Marius Vulpe, Antena3.ro