PSD nu se va duce la nici o consultare cu noul premier Lucian Croitoru la Palatul Victoria pe tema constituirii unui nou executiv, ci aşteaptă ca acesta să vină la sediul partidului deoarece el are nevoie de voturile parlamentarilor social-democraţi a declarat vineri, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc. Liderul social-democrat a apreciat că Lucian Croitoru este un instrument în mâinile preşedintelui Traian Băsescu şi a atras atenţia că PSD îl suţine în continuare pe Klaus Iohannis pentru postul de premier. Până în acest moment, social-democraţii nu au primit nici o invitaţie la negocieri din partea lui Croitoru.
?Acum aleargă prin oraş după voturi. Şi-a bătut joc domnul Băsecu de el într-o manieră de neimaginat? a susţinut Hrebenciuc care a arătat că PSD nu va onora nici o invitaţie la consultări formulată de Croitoru deoarece noul premier are nevoie de voturile PSD şi nu PSD de el.
?Nu am primit nici o solicitare. Îl aşteptăm la partid când doreşte. Oricum poziţia noastră o ştie. Trebuie să vină aici dacă are nevoie de voturile noastre? a explicat Hrebenciuc.
Cât priveşte strategia faţă de şeful statului, el a arătat că în acest moment colegii săi jurişti din partid lucrează la posibilitatea sesizării CCR pe tema conflictului instituţional existent între instituţia prezidenţială şi parlament.
?Sunt colegii mei jurişti care se ocupa de treaba asta? a precizat Hrebenciuc adăugând că sesizarea Curţii va avea loc în următoarele zile.
"Traian Băsescu nu ţine cont de majoritate. Pentru el democraţia este o vorbă în vânt. Practic ne îndreptăm cu paşi rapizi spre o dictatură personală a domnului Băsescu", a conchis Hrebenciuc.
Antena3.ro