Antena 3 CNN Politică Hărdău se crede victima unui atac al PSD

Hărdău se crede victima unui atac al PSD

<1 minut de citit Publicat la 17:19 25 Mar 2007 Modificat la 17:19 25 Mar 2007
Hărdău se crede victima unui atac al PSD
Opoziţia încearcă prin orice mijloace să discrediteze Partidul Democrat, crede ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău. Ministrul a mai declarat că moţiunea simplă depusă de opoziţie împotriva sa a fost un exerciţiu democratic, însă cu tentă politică. În opinia lui Hărdău, învăţământul este folosit de opoziţie în lupta politică ce vizează PD, şi implicit şi pe el, personal.

Mihail Hărdău consideră că incidentul de vara trecută, când subiectele pentru Bacalaureat şi cele pentru Testele Naţionale au fost furate, a fost folosit tot pentru discreditarea sa. Hărdău spune că şi în alţi ani au existat astfel de incidente, însă cel de anul trecut a fost făcut public atunci când a preluat el conducerea Ministerului.

Antena 3

×
x close