Mihail Hărdău a prezentat miercuri bilanţul pe 2006 al Misterului Educaţie. Ministrul a subliniat că anul trecut Învăţământul a primit cel mai mare buget din istoria sa post-decembristă, adică 4,89 la sută din produsul intern brut. În cifre, spre Educaţie s-au dus aproximativ 1,2 miliarde de euro. ?Sunt mândru de performanţa sistemului, sunt mândru că sunt profesor?, a declarat Hărdău. El nu a ocolit însă nici acuzaţiile şi problemele care au curs una după alta în anul 2006 - de la dovezile privind fraudarea testelor naţionale, la lipsa avizelor medico-sanitare în şcoli şi până la achiziţionarea unui autoturism de lux - toate au ţinut prima pagină a ziarelor.
Referitor la toate aceste evenimente, democratul Hărdău a declarat: ?Eu am făcut ceea ce era de făcut. Îmi exprim încă odată nemulţumirea pentru nesoluţionarea pe cale juridică a cazurilor respective?. Hărdău a caracterizat perioada de ministeriat drept una presărată de ?proteste artificial create?, însă ?o schimbare de mentalitate la nivelul corpului profesional se va produce în timp?, a precizat acesta.
La finalul conferinţei de presă, Hărdău şi-a exprimat mândria de a fi făcut parte dintr-un Guvern care a finalizat aderarea Rom la UE. Mai mult, democratul a mărturisit că pe parcursul mandatului său ?am rămas corect, cinstit şi harnic. Am o bucurie lăuntrică: în timp voi fi pomenit?, a conchis Hărdău.
Antena3.ro