Antena 3 CNN Politică Guvernul simplifică donarea autovehiculelor și ambulanțelor către creșe, spitale și ONG-uri: Plafon majorat și reguli noi

Guvernul simplifică donarea autovehiculelor și ambulanțelor către creșe, spitale și ONG-uri: Plafon majorat și reguli noi

barbat semnare document
De asemenea, a fost majorat plafonul valoric de atribuire a bunurilor statului. Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    11 Sep 2024   •   23:30

Guvernul a modificat, miercuri, condițiile privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului şi transmiterea cu titlu gratuit a acestora către persoane fizice sau juridice. Este vorba despre autovehicule, ambulanţe sanitare, ambarcaţiuni sau motoare, reiese dintr-un comunicat transmis de Executiv, citat de Agerpres. 

Acestea pot fi transmise cu titlu gratuit creşelor, grădiniţelor, centrelor de plasament şi centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, şcolilor, bibliotecilor, instituţiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

De asemenea, aceste autovehicule se pot transmite şi organizaţiilor neguvernamentale acreditate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale ca şi furnizori de servicii sociale/cantine sociale, precum şi persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale.

 „Astfel, sunt eliminate unele prevederi referitoare la expertizarea tehnică a autovehiculelor şi ambulanţelor sanitare, fiind introduse unele condiţii privind vechimea sau norme de poluare. Expertizarea tehnică a acestor bunuri a fost eliminată întrucât îngreuna procesul de atribuire şi presupunea costuri suplimentare pentru cei care preluau bunurile.

Guvernul a majorat  plafonul valoric de atribuire a bunurilor statului

De asemenea, este majorat plafonul valoric de atribuire de la 10.000 lei la 25.000 lei/beneficiar/solicitare; majorarea a fost necesară având în vedere că pragul de valoric nu a mai fost modificat din anul 2007. O entitate eligibilă va putea beneficia de o singură atribuire cu titlu gratuit de bunuri pe parcursul unui an calendaristic", transmite sursa citată.

Prin hotărârea aprobată miercuri au fost modificate normele de aplicare a OUG 14/2007, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731 /2007.

Astfel, pot fi transmise cu titlu gratuit autovehicule şi ambulanţe sanitare care sunt înmatriculate în România, nu figurează cu alerte de furt sau interdicţii în bazele de date naţionale şi internaţionale, care sunt încadrate în norma de poluare de minim EURO 4, iar vechimea nu depăşeşte durata medie normală de funcţionare prevăzută de actele normative în vigoare.

Raportarea acestor bunuri se face de către Ministerul Finanţelor către Secretariatul General al Guvernului lunar

„De asemenea, pot fi transmise cu titlu gratuit ambarcaţiuni care sunt înmatriculate în registrele naţionale şi internaţionale conform legislaţiei în vigoare, deţin documentele necesare pentru a naviga, iar vechimea, calculată ca diferenţă între data evaluării efectuate de organele de valorificare şi data fabricaţiei, să nu depăşească, la data evaluării, durata medie normală de funcţionare prevăzută de actele normative în vigoare", reiese din comunicat.

Repartizarea acestor bunuri se va face de către o comisie interministerială care va funcţiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a premierului, formată din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai Cancelariei Primului-Ministru.

Raportarea acestor bunuri se face de către Ministerul Finanţelor către Secretariatul General al Guvernului lunar, până la data de 10 a lunii următoare, pe baza datelor transmise de organele de valorificare.

×
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close