Premierul Sorin Grindeanu a precizat sâmbătă seara că, în următoarele zile, membrii Guvernului vor prezenta o radiografie a situaţiei din fiecare minister.
"Pe mine, în aceste aproape şase săptămâni de la depunerea jurământului, m-aţi auzit rareori să vorbesc despre moştenirea grea. Chiar spre deloc. Asta nu înseamnă că, în ministere, colegii nu au găsit lucruri pe care o să le spună. Pentru că e normal ca în perioada imediat următoare, mai ales că ne-am propus lucruri ambiţioase, să ştim şi să se spună aceste lucruri. Asta e radiografia la zi. Fără a căuta vinovaţi, aşa am găsit lucrurile. Dacă s-a încălcat legea, nu e treaba noastră, e treaba altora să caute vinovaţi", a declarat şeful Executivului.