Negocieri eşuate între Ludovic Orban şi Victor Ponta.
Nici vorbă să votăm Guvernul, spune preşedintele Pro România.
„Foarte scurtă discuția că nu era cazul de mai mult. Suntem un partid nou, mic, cu un obiectiv mare. Vrem să reprezentăm noi și să apărăm interesele electoratului de stângă, trădat din păcate de PSD.
Discuțiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul. Nici vorbă de așa ceva.
Suntem 35 de parlamentari la Pro România, destul de uniți, și avem un obiectiv pe termen lung: de a reconstrui stânga în România și de a reprezenta electoratul”, a spus Victor Ponta, după negocierile cu Orban.
Vă amintim că liberalii au început negocierile cu toate formaţiunile semnatare ale moţiunii de cenzură pentru susţinerea noului guvern.
Avem dezvăluiri în exclusivitate despre planurile lui Ludovic Orban, dacă va reuşi să ajungă premier. Viitorul guvern pregăteşte schimbări-bombă în justiţie.
Surse Antena 3 spun că în programul de guvernare se vor regăsi: modificarea codurilor penale, desfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi şi abrogarea recursului compensatoriu.
Toate acestea sunt promisiuni pe care Orban le face celorlalte partide ca să obţină sprijin pentru viitorul său cabinet.
Citiți și: