Cea mai controversată este legea salarizării unice, la care Executivul a acceptat doar câteva zeci de amendamente.
Marţi, premierul Emil Boc va merge cu cele trei proiecte în faţa Parlamentului, unde la va da citire în faţa plenului reunit al celor doua Camere.
Până în prezent, Executivul a acceptat 39 din cele 773 de amendamente formulate la Legea salarizarii unitare şi 34 din 294 depuse la legea de reorganizare a agenţiilor. De asemenea, a fost aprobată o propunere potrivit căreia concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului să fie calculat ca vechime în muncă.
Cele mai dificile s-au dovedit a fi discuţiile pe marginea amendamentelor depuse la Legea educaţiei. Printre propuneri s-au numărat majorarea coeficienţilor de ierarhizare pentru senatori şi deputaţi la echivalentul a 11 salarii minime, faţă de 9,9 în prezent şi creşterea indemnizaţiei pentru personalul didactic calificat de la 20% la 40% din salariul de bază pentru persoanele care lucrează în mediul rural.
Pentru magistraţi, propunerile au vizat majorarea sporului de risc şi suprasolicitare de la 25% la 50% şi a sporului de confidenţialitate de la 5% la 25%.
Sindicatele sunt cele care au obţinut cea mai importantă concesie pe Legea salarizarii unice. Guvernul a introdus în proiectul actului normativ un articol care stabileşte înfiinţarea unei comisii interministeriale, din care să facă parte şi sindicalişti, ce va continua negocierilor pe textul legii. Modificările pot fi aduse până pe 30 iunie 2010.
După ce se va pune de acord cu miniştrii săi în privinţa celor trei texte de lege, Emil Boc le va prezenta, în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, şi va face publice motivele pentru care a recurs la asumarea raspunderii. Vor avea loc trei şedinte comune, succesiv, cu o durată de o ora fiecare. Senatorii şi deputaţii nu vor vota sau dezbate niciuna dintre legi ci doar îl vor asculta pe premier.
Sarcina Guvernului nu este totuşi una uşoară. Până joi, inclusiv, reprezentanţii opoziţiei ar putea depune o moţiune de cenzură. Este un demers relativ simplu, fiind suficiente semnaturile reprezentanţilor PNL şi ai UDMR. Dificilă însă, va fi aprobarea moţiunii, iar voturile reprezentantilor PSD sunt esenţiale. PNL şi UDMR au împreuna 122 de mandate iar pentru a fi aprobată moţiunea trebuie votată de jumătate plus unu din numărul total de parlamentari, respectiv 236 de voturi.
Şedinţa de luni a Guvernului va începe la ora 18:00.
Antena 3