Antena 3 CNN Politică Guvernul Ciolacu negociază cu Comisia Europeană un plan prin care România să poate face investiții masive în următorii 5 ani

Guvernul Ciolacu negociază cu Comisia Europeană un plan prin care România să poate face investiții masive în următorii 5 ani

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 11:46 18 Iul 2024 Modificat la 14:08 22 Iul 2024
marcel ciolacu Inquam Photos Octav Ganea
Premierul Marcel Ciolacu. Sursa foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Guvernul Ciolacu negociază cu Comisia Europeană un plan prin care România să poate face investiții masive în următorii 5 ani, fără povara unui deficit restrictiv

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat că va parafa un nou acord cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, astfel încât acesta să ajungă la sub 3% din Produsul Intern Brut, peste 7 ani. În acest moment, datele oficiale ale Comisiei Europene (CE) estimează deficitul bugetar la României la 6,9% din PIB, în 2024.

"În primul rând, noi am avut un acord cu Comisia Europeană pe trei ani, de la un deficit 9,2%, istoric, cel mai mare din Europa, inimaginabil pentru orice Guvern, şi ne-am asumat că până în trei ani ajungem la 3%, într-un an în care accesul la fonduri europene era unul imens, în care închideai un exerciţiu financiar trecut, 2016 - 2020, unde aveai obligaţia să vii cu o finanţare de 15%, aveai exerciţiul financiar actual, care începuse după un an de zile să aibă proiecte mature şi aveai investiţiile din PNRR. (...) Cum poţi să-ţi asumi, în momentul de dezvoltare cel mai important al României, un deficit de 3%? Cu adevărat, ce ne-a zis Comisia şi am respectat şi o să respectăm şi anul acesta - sub nicio formă să nu avem deficit pe consum. (...) Am ajuns cu Comisia la un dialog şi, normal, cu următoarea Comisie o să parafăm acordul să avem pe şapte ani intrarea în deficitul asumat de la Maastricht de 3%, cu 0,74% scădere anual", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

PSD își asumă și ținta de a duce deficitul bugetar la nivelul care asigură sustenabilitatea completă a datoriei, care în cazul României este de mai puțin de 3% din PIB.

Guvernul Ciolacu va continua să sprijine dezvoltarea sustenabilă a economiei prin investiții masive

Strategia social democraților de a asigura un viitor economic favorabil al României și o creștere sustenabilă o reprezintă investițiile masive. Fără investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovaţie, nu va putea fi asigurată competitivitatea economiei României pe termen mediu şi lung. De aceea, în planificarea de ajustare a deficitului bugetar, protejarea investiţiilor joacă un rol major deoarece este motorul de creștere economică a țării.

În premieră, PSD utilizează banii europeni pentru investiții productive și nu pentru consum

În prezent, datele oficiale ale Ministerului Finanțelor arată că România are în curs de implementare proiecte aferente politicii de coeziune 2021-2027 cu o valoare totală de 46 mld. euro), proiecte PNRR de peste 40 mld. euro inclusiv cheltuielile de cofinanţare, dar şi programele naţionale de investiţii de peste 10 mld. euro (Programul „Anghel Salingy”, investiţii implementate la nivelul CNI).

Aceste proiecte de investiţii trebuie continuate și susținute, pentru ca România să poată beneficia de efectele de multiplicare. Social-democrații au dus România pe locul doi în UE la investiții productive, atingând 87,3 mld. euro în 2023. Sub guvernarea PSD, investițiile și încrederea investitorilor au crescut, vizând un PIB de 500 mld. euro în următorii 4-5 ani.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

România, hub regional de afaceri datorită guvernării PSD

România are potențialul de a deveni un hub regional în domeniul logistic, al producției și al serviciilor transfrontaliere. Investițiile preconizate pentru următorii ani, care depășesc 10 mld. euro, sunt menite să consolideze această poziție.

Cu o economie pe plus, stabilitate valutară și perspective pozitive, România se poziționează ca un jucător important pe piața internațională, succesul politicilor PSD de susținere a mediului de afaceri fiind evident în datele unei analize publicate recent de Moneycorp România.

×
x close