Guvernul a anunţat, miercuri, că a adoptat proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt prioritare.
„Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht”, se arată în comunicat.
În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie, potrivit news.ro.