Antena 3 CNN Politică Planul PSD ca să ajungă la guvernare. Social-democrații au pregătit guvernul din umbră

Planul PSD ca să ajungă la guvernare. Social-democrații au pregătit guvernul din umbră

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:45 05 Noi 2020 Modificat la 12:45 05 Noi 2020
Planul PSD ca să ajungă la guvernare. Social-democrații au pregătit guvernul din umbră

Social democrații mizează pe faptul că fie vor câștiga alegerile parlamentare din 6 decembrie, fie vor forma o alianță care să le permită să obțină o majoritate în viitorul Legsilativ. 

Sorin Grindeanu este propunerea acestora pentru a prelua conducerea Guvernului până la finalul anului. Iar printre membrii Cabinetului se vor forma și oameni proaspăt veniți în partid. 

Alexandru Rafila, posibil ministru al Sănătății

Dintre aceștia, vorbim despre Alexandru Rafila, care ar ocupa funcția de ministru al Sănătății, Daniel Butunoi va merge la Agricultură, iar Dragoș Benea, actual europarlamentar al PSD, este pregătit pentru a prelua ministerul Transporturilor.

Marius Budăi, la ministerul Muncii

Sunt însă și membri mai vechi în partid care au mai ocupat funcții de miniștri și care au lucrat și la programul de guvernare al social democraților, care ar putea prelua posturi în viitorul Cabinet, asta în cazul în care PSD va câștiga alegerile. 

De exemplu, vorbim despre Marius Budăi, care se pregătește pentru ministerul Muncii.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea că ar putea avea loc discuții cu toate celelalte partide politice, excepție făcând PNL, ceea ce înseamnă că sunt dispuși să formeze un guvern de coaliție, să caute o majoritate parlamentară fără PNL, astfel încât social democrații să aibă premierul și cea mai mare parte din Guvern. 

Marcel Ciolacu, adevărul despre o posibilă guvernare PSD alături de PNL

După ce zilele trecute au apărut în presă scenarii potrivit cărora se discută o posibilă guvernare a Partidului Social Democrat alături de Partidul Național Liberal, liderul PSD a declarat că ”nu au avut loc astfel de discuții”.

„Nu am avut astfel de discuții!

Discuțiile din interiorul partidului sunt foarte clare: nu vom participa la o guvernare cu PNL, sub nicio formă! Și, sub nicio formă, nu vom vota un guvern minoritar al PNL, indiferent de ofertele venite către anumiți lideri ai PSD sau o ofertă de participare la guvernare.

 

România nu poate continua cu acest prim-ministru, după aceste luni dezastruoase pentru sănătatea românilor și pentru economia României!”, a precizat liderul PSD pentru DC News

 

Mișcare neașteptată pe scena politică. Surse: PSD, la guvernare alături de PNL

Luni, Radu Tudor a prezentat în cadrul emisiunii ”Punctul de întâlnire” o ipoteză lansată de știripesurse.ro. Este vorba despre un scenariu ce se discută foarte mult în ultima vreme de toate instituțiile puterii.

În PSD a apărut un curent de opinie care vede posibilă o guvernare cu liberalii. În ciuda faptului că, la ora actuală, o asemenea înțelegere pare lipsită de orice șansă de reușită. Social-democrații susțin că vor încerca să aibă discuții cu liberalii pe această temă. 

Surse din formațiunea social-democrată au declarat pentru stiripesurse.ro că este posibilă o alianță PSD-PNL la guvernare, în funcție de rezultatul alegerilor parlamentare.

”În loc să fie Guvern cu 4-5 partide și scandal zi de zi, asigurăm noi o majoritate liniștită”

După ce se încheie campania, ne calmăm toți. Iohannis o să vrea sigur o majoritate solidă care să poată să și contruiască ceva, nu numai să facă scandal. Vin patru ani fără alegeri, în care se poate construi.  

Cu USR nu s-au înțeles în 11 localități importante. USR știe că, dacă intră la guvernare, dispar, lucru ce nu prea le convine.

În loc să fie Guvern cu 4-5 partide și scandal zi de zi, asigurăm noi o majoritate liniștită”, spun sursele citate.  

”Noi vrem să trăim la guvernare și cedăm din start propunerea de premier”

”O să fie foarte complicat pentru PNL dacă nu ia peste 30%, pentru că nu vor să fie la mâna USR, îi consideră nebuni.

Noi vrem să trăim la guvernare și cedăm din start propunerea de premier. Iohannis îl pune vicepremier pe Dîncu, mai merge Grindeanu în Guvern, Ciolacu ia Camera Deputaților, Senatul merge la PNL, mai trimitem 4-5 miniștri să nu fie controversați și am închis-o. Cel puțin doi ani de zile nu o să mai fie mari scandaluri.

Cred că Orban are mai multe șanse cu noi sa fie premier”, au mai declarat surse din PSD.

Potrivit surselor citate, există încă în PNL și PSD politicieni importanți legați de „prietenii transpartinice”, prietenii care de multe ori sunt mai puternice și mai trainice decât cele din interiorul partidelor.

×
Etichete: guvern PSD
x close