UPDATE 13.30 - Cei trei reprezentanţi PSD în comisia de lucru pentru noua lege electorală privind scrutinul parlamentar vor fi liderii grupurilor de la Cameră şi Senat, Mircea Duşa şi Ilie Sârbu, respectiv vicepreşedintele Valeriu Zgonea, a anunţat liderul PSD Victor Ponta.
Grupul de lucru pentru legea privind alegerile parlamentare va fi format din câte şase reprezentanţi ai puterii şi ai opoziţiei, la care se adaugă minorităţile naţionale, nominalizările urmând să fie făcute în cursul zilei de marţi, informează
Mediafax.
Liderii grupurilor parlamentare, care s-au întâlnit marţi dimineaţă, au decis constituirea unui grup de lucru care va analiza toate propunerile legislative depuse la Camera Deputaţilor şi la Senat privind organizarea alegerilor parlamentare, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
El a precizat că din această comisie vor face parte şase membri de la putere şi şase de la opoziţie, plus minorităţile.
"Urmează să nominalizăm persoanele. O să nominalizăm fiecare grup, până la ora 15.00, persoanele. Deocamdată, am discutat principiile pe baza cărora se va constitui comisia", a spus deputatul PSD.
Duşa a adăugat că preşedinţia acestui grup va reveni PDL, în timp ce funcţia de vicepreşedinte va fi ocupată de un reprezentant al PSD.
Liderul grupului PDL de la Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a spus, în schimb, la sfârşitul întâlnirii, că liderii grupurilor parlamentare au decis înfiinţarea unei comisii.
El a precizat că această comisie va fi înfiinţată marţi după-amiază, printr-o hotărâre a plenului reunit, urmând ca fiecare grup să-şi desemneze reprezentanţii.
Întrebat dacă PDL este de acord cu propunerile făcute de USL, de vot uninominal într-un singur tur şi reducerea numărului de parlamentari, democrat-liberalul a răspuns că o decizie în acest sens va fi luată de comisie.
"Este problema acestei comisii, sunt mai multe legi depuse în Parlament, sunt mai multe idei, sunt mai multe propuneri. În funcţie şi de ce s-a întâmplat în aceşti patru ani în Parlament vom găsi o soluţie comună, care să fie acceptată de toate grupurile, altfel nu poate să funcţioneze", a explicat deputatul PDL.