Antena 3 CNN Politică Grindeanu, atac la conducerea PSD: A pus la organizaţia Timiş o conducere bicefală, nu voi accepta

Grindeanu, atac la conducerea PSD: A pus la organizaţia Timiş o conducere bicefală, nu voi accepta

1 minut de citit Publicat la 19:59 20 Iul 2017 Modificat la 19:59 20 Iul 2017
o_1blgevbkl87s8m4135n1359qrr8.jpg
Foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Fostul premier Sorin Grindeanu afirmă că PSD a numit în fruntea organizaţiei judeţene Timiş o conducere bicefală şi că nicio decizie luată de actuala conducere a partidului nu îl va face să accepte că formaţiunea trebuie să fie coordonată de la Arad. 

"În 2016, pentru prima oară, organizaţia care în 2014 mi-a acordat un vot de încredere, PSD Timiş, a câştigat alegerile! Este un rezultat care nu poate fi contestat de niciunul dintre membrii care au decis excluderea mea din partid şi, cel mai important, este un rezultat care a arătat modul în care PSD Timiş a reuşit să se apropie de oameni prin implicare şi respect. PSD a decis astăzi să pună în fruntea Organizaţiei Timiş a Partidului Social Democrat o conducere bicefală. Nicio decizie, însă, luată de actuala conducere nu mă va determina să accept, ca membru de 21 de ani, că partidul trebuie să fie condus din Arad, una dintre cele mai slabe organizaţii PSD din ţară, lucru confirmat de rezultatele obţinute. Mergem înainte!", a scris Grindeanu pe Facebook

Petru Andea, secretar de stat de la Educaţie, a fost desemnat coordonator al activităţii filialei PSD Timiş până la alegerea noului preşedinte, după ce Sorin Grindeanu a fost exclus de Comitetul Executiv al partidului. Petru Andea va conduce filiala alături de Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. 
 

×
x close