Antena 3 CNN Politică Greşelile făcute de Traian Băsescu şi Emil Boc au costat statul român 1 MILIARD DE EURO

Greşelile făcute de Traian Băsescu şi Emil Boc au costat statul român 1 MILIARD DE EURO

1 minut de citit Publicat la 16:21 02 Aug 2014 Modificat la 16:21 02 Aug 2014
bocbase.jpg
Foto: Agerpres
Greşelile făcute de guvernul Emil Boc, susţinut de Traian Băsescu, au costat statul român aproape un miliard de euro. 
 
Cel puţin aşa arată documentele Ministerului de Finanţe, potrivit cărora statul român a trebuit să plătească despăgubiri după măsurile de austeritate puse în aplicare de executivul condus de Emil Boc. 
 
Este vorba despre procese câştigate de bugetari după tăierea cu 25% a salariilor, dar şi despăgubiri acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 
 
Angajaţii statului care s-au trezit cu un sfert de salariu mai puţin din cauza deciziilor luate de guvernul condus de Emil Boc au decis să dea statul în judecată şi să îşi ceară drepturile. 
 
Instanţele au confirmat nemulţumirile acestora şi au obligat statul să plătească salariile restante. Astfel, Ministerul Justiţiei a ajuns să îşi suplimenteze bugetul cu 474 de milioane de lei, ca să poată să achite aceste drepturi angajaţilor, în timp ce Ministerul Public a avut nevoie de încă 210 milioane de lei. 
 
Topul este completat de Ministerul Finanţelor, care a plătit restanţe pentru banii tăiaţi de Emil Boc în 2010 în valoare de 55 de milioane de lei. Nici Ministerul Agriculturii nu a fost scutit de procese, iar bugetarii au reuşit să recupereze de aici un total de 21 de milioane de lei, în timp ce la Educaţie s-au dus alte 14 milioane. 
 
După momentul în care Traian Băsescu a ieşit la tribuna Palatului Cotroceni şi a anunţat tăierea salariilor pentru bugetari şi până acum, procesele intentate statului român au scos din buget aproape 200 de milioane de euro în ultimii trei ani. 
 
Urmează ca în acest semestru şi în următorii doi ani Guvernul să mai plătească pentru greşelile făcute de Emil Boc încă 500 de milioane de euro, adică restul de bani datoraţi bugetarilor care au dat statul în judecată. 
 
Pe lângă aceste sume, statul Român mai trebuie să plătească şi pentru retrocedările făcute în perioada guvernării susţinute de Traian Băsescu. Astfel, românii care au dat statul în judecată şi au câştigat procesele la CEDO au primit în 2013 despăgubiri de 8,7 milioane de euro. Aproximativ aceeaşi sumă, 8,6 milioane de euro a fost achitată şi anul trecut. 

×
x close