"Nicăieri nu-i mai bine ca la tine acasă. Am început politica la umaniști și oriunde m-a purtat evoluția politică din ultimii 20 de ani, am rămas întotdeauna loială principiilor social-liberale și obiectivului de a asigura un mediu cât mai sănătos în România. Mai mult decât oricând, actuala criză a demonstrat că țara noastră are nevoie de fructificarea propriilor resurse, de susținerea producătorilor români, de promovarea clasei de mijloc, singura care poate ne asigura stabilitatea și progresul economic. Am convingerea că reprezentarea PPUSL în Parlament va continua să se consolideze pentru că România are nevoie de promovarea soluțiilor umaniste la nivel legislativ", a spus noul lider al Filialei Prahova a PPUSL, Grațiela Gavrilescu.
De profesie inginer petrochimist, Gavrilescu și-a început cariera politică la începutul anilor 2000 în Partidul Umanist din România (social-liberal) și s-a specializat în domeniul protejării Mediului, fiind ministru de resort în mai multe guverne ale României.
În acest context, Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPUSL a declarat: "Așa au demonstrat-o inclusiv cele mai recente sondaje, echipa umanistă se consolidează constant. În urma deciziei doamnei Grațiela Gavrilescu, umanistă de-o viață, de a se alătura partidului nostru, PPUSL își va promova proiectele și la nivel parlamentar. Clasa de mijloc din România va fi susținută de acum înainte de o nouă voce cu experiență politică și administrativă incontestabilă. Construind temeinic - cu demnitate, onoare și curaj - umaniștii devin o forță politică relevantă, contribuind cu soluții concrete la depășirea crizei economice și sanitare generate de pandemia de coronavirus".