Alina Gorghiu a declarat că discuţiile cu colegii de la UNPR şi colegi de la PSD nu sunt pentru susţinerea programului de guvernare al PNL, ci pentru a sprijini o majoritate parlamentară, Cătălin Predoiu şi Teodor Atanasiu urmând să aibă discuţii în acest sens.
"Au fost discuţii şi unii din colegii de la UNPR au spus că vor susţine o eventuală moţiune de cenzură", a spus copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Aceasta a precizat că este "impropriu" să dea nume, din moment ce "domnul Oprea i-a băgat în şedinţă şi le-a cerut declaraţii publice că nu vor colabora cu duşmanul din Opoziţie".
Copreşedintele PNL a mai spus că toate discuţiile avute cu colegii de la UNPR şi colegi de la PSD "nu au fost deloc în sensul în care le-a propus să vină la PNL, pentru a vota programul de guvernare".
Gorghiu a declarat, luni, la Realitatea TV, că liberalii au avut discuţii cu partidul lui Mircea Geoană şi cu UDMR, dar şi cu colegi ai liderului UNPR, Gabriel Oprea, precizând că "pe unii dintre aceştia i-au convins că merită să susţină programul de guvernare al PNL".